SERBAN FOARTA

Vacanţă şi iarbă

Vreau să-mi petrec
vacanţa cu Shrek:
el e ca iarba
de verde, – ca iarba
ce-a fost şi e barba
pământului. Încă.

Pe Shrek nu-l prea vezi,
de verde ce e,
prin lunci, prin livezi,
prin pădurea adâncă
şi mult-verde. Încă.

La-ntrebarea: „De ce,
vacanţa, e bine
să mi-o petrec
cu unul ca Shrek?”,
răspunsul e: „Cine,
când moţăie-n iarba
verde, ce-i barba
pământului (încă),
se confundă cu mediul
mai mult decât Shrek,
cu care concediul
vreau să-l petrec?

Când doarme în rouă
cu melcii ăi berci
de coadă, i-s două
frumoase ciuperci
urechile,-n care,
dacă-i nevoie,
poţi să te-ascunzi
într-o lune sau joie,
să te faci nu mai mare
decât un purece…”

– Dar de cine te-ascunzi
în umbra pădurii:
de Muma Pădurii,
care vrea să te fiarbă
şi,-apoi, să te-nfulece?

– Nici gând să m-ascund,
ci să mă cufund
în covorul de iarbă
verde şi-adâncă,
ce este o barbă-a
pământului. Încă.

Precum Shrek, vreau cu iarba
să mă confund, –
nu ca să m-ascund,
ci ca să fiu iarba.

2008-03-29T16:00:00+02:00