LITERATURA TÂNĂRĂ, ÎNCOTRO?

O parte a criticii actuale susţine că s-a cristalizat deja generaţia 2000 în literatura română. O altă parte refuză cu superioritate această legitimare. Cert e că există un val de tineri scriitori foarte talentaţi care produc cărţi, primesc premii, sunt comentaţi. Problema e în ce direcţie merg aceşti juni furioşi. Cărţile lor sunt scrise, în general, în limbaj frust, deocheat, în limbajul străzii, al şantierului de construcţii, al cartierului mărginaş, al speluncilor… Erotism crud, exhibiţionism, sex aproape ca la Marchizul de Sade. Să fie modul acesta de abordare un efect al libertăţii totale de expresie? Ce şanse au aceşti autori de a se impune cu o asemenea literatură? E o modă, deci un scris de tranziţie? Spre ce? O dată cu înaintarea în vârstă vor găsi o altă tematică? Sunt întrebări la care vom încerca să găsim răspunsuri împreună cu scriitorii şi criticii de mai jos care au avut amabilitatea să răspundă anchetei iniţiată de revista noastră.

Azi: Marin IONIŢĂ

Aceşti copii teribili, vinovaţi fără vină

N-aş vrea să cad în acel păcat al marxismului vulgarizator, determinismul obligatoriu, chiar dacă el îşi are rădăcinile înfipte în dialectica legiferată de marele filosof Hegel. Dar, de data aceasta, fenomenul aflat în discuţie – şi e vorba într-adevăr de un adevărat fenomen – nu este rupt de condiţia umană aşa cum se înfăţişează ea în toate dimensiunile sale. Literatura ultimei generaţii, sau a unei părţi a ei, dar cea mai zgomotoasă şi mai virulentă, nu trebuie privită numai ca un fel de nor suspendat deasupra existenţei materiale şi spirituale, indiferent şi independent de restul lumii, cu turbulenţele, tunetele, trăsnetele, tornadele, toanele şi vânzoleala lui. Avem de-a face, cred eu, cu un fel de exprimare al unui mod de viaţă. Aşa gândesc, aşa simt, aşa comunică tinerii din colectivităţile în care se află şi aceşti autori. De ce aşa, iată o poveste care trebuie neapărat descifrată, dacă vrem să înţelegem (vom putea oare?) acea literatură contemporană atât de răzmeţită încă din faşă împotriva tuturor autorităţilor în materie şi valorilor consolidate, inclusiv a celor estetice, etice şi gramaticale.

Stratul germinativ

Ar fi insuficient, ba chiar zadarnic să studiem, să analizăm, mai simplu să luăm în discuţie această manifestare literară ca pe o entitate singulară. Cauzele trebuie căutate, în primul rând, în startul în care se zămisleşte şi din care-şi trage seva. Neconformismul, vulgaritatea, agresiunea, libertinajul, prosmicuitatea, adoraţia sexului, atracţia pornografică se manifestă zgomotos şi impertinent în comportamentul şi vocabularul tinerilor, pe stradă, în autobuz, la discotecă, pe terenurile de sport, în tabere, pe coridoarele şi holurile şcolilor şi universităţilor, chiar în clase şi în amfiteatre. De ce să ne mirăm că aşa ceva abundă în literatură şi îşi face loc în cinematografie, în teatru, în alte forme de exprimare artistică? Nu e vorba numai de o deviere în planul creaţiei artistice, ci de o adevărată deraiere a valorilor cu care ne-am obişnuit. Valorile noastre, nu şi ale lor… Încearcă tu, critic literar cu prestigiul experienţei de o jumătate de secol, să-i zici tinerei romanciere „trage perdeaua, domnişoară, că se vede din stradă” şi să vezi ce hodorog şi ce boşorog eşti, ruginit în precepte, neînstare să înţelegi noul mers al lumii.
 
Căderea în ispită

Şi atunci ce-ţi mai rămâne de făcut? N-ai decât să-i lauzi, să te pronunţi admirativ, să-i premiezi când te afli în jurii! Şi dacă tot nu este de ajuns, intri în pluton şi în cadenţă.
Şi uite aşa se face că în aceste mărşăluiri nu defilează numai copii la vârsta dinţilor de lapte sau a măselelor de minte încă nerăsărite.
Un Radu Aldulescu, prozator hărăzit, nu este de vârsta Ioanei Bradea, pe care o adulează de la primul semnal, anticipând cascada de elogii şi de premii ce nu a întârziat. Dar se străduieşte să se integreze în generaţia literară de sub el, deşi nu reuşeşte pe deplin. Cu ce şocuri ar mai putea el să zguduie liniştita comoditate după ce o domnişoară se face auzită de sub minijupă:  „Sunt o doamnă, ce p…la mea!” Cu ce poate să se mai impună în materie după ce o puştoaică devine celebră peste noapte pentru că îşi mărturiseşte în versuri satisfacţia de a se masturba cu pixul în faţa oglinzii? Şi dacă el rămâne un romancier dintre cei mai interesanţi, nu prin asemenea jocuri îşi asigură permanenţa. La o privire mai atentă Radu Aldulescu este mai aproape de scriitorii sud-americani decât de duduile de la sud de Surian. La fel s-au lăsat seduşi să plutească pe creasta valului George Bălăiţă, Adrian Georgescu, Angela Marinescu, Coniţa Lena, într-un fel Alina Mungiu-Pippidi, aflaţi de mult în plină maturitate biologică.

Modelul Băgăului
De fapt povestea domnişoarei care satisface duzine întregi de clienţi rămânând neatinsă şi nepipăită rezistă printr-o extraordinară metaforă, chiar dacă nu a fost intenţionată: toată lumea noastră este un bordel pentru masturbaţi.
Cu un pic de geniu, Băgăul Ioanei Bradea putea să fie o carte din rândul operelor fundamentale ale literaturii universale pe eterna temă a condiţiei umane. Altfel riscă să nu rămână decât într-o culegere de cântece pentru Leliţe Ioane.
Trebuie observat că toţi aceşti evadaţi în secvenţa de timp a inocenţei puerile sunt mai toţi oameni de o deosebită maturitate intelectuală, cu un bagaj cultural ieşit din comun. Astfel stând lucrurile cât de douămiistă mai este literatura acestei generaţii? Prin actorii săi generaţia literară 2000 este deja maturizată şi deci coaptă pentru alte experienţe. Unde poate să mai ajungă dacă, după cum spune acelaşi Radu Aldulescu „literatura ultimelor cincisprezece ani depăşeşte valoric tot ce s-a scris în comunism”!
 
Generaţia grăbită
Dar să ne întoarcem la cea mai proaspătă serie, cea aflată între grădiniţă şi studenţie. Aceşti imperbi care pe lângă alte izbucniri mai şi scriu. Şi încă pe rupte. Şi nu după modelul George Bălăiţă, Adrian Georgescu, Ioana Bradea, Claudia Golea etc. pe care nici nu-l cunosc. Ei nu mimează, ci trăiesc. Şi toate trăirile lor sunt de-a dreptul galopante. Generaţia care se grăbeşte să fugă din copilărie. De-abia ridicaţi în picioare parcă nu au altă treabă decât să se exprime în răspăr. Şi să fie obsedaţi sexuali. S-a dus vremea frumoaselor idile cu priviri furişate, strângeri de mână, şoapte de dragoste, dezmierdări şi alintări, sărutări furate. Se grăbesc în totul şi în toate, de parcă ar fi să vină sfârşitul lumii şi caută să apuce şi ei câte ceva înainte de catastrofă.
Ca să înţelegem fenomenul în toată complexitatea lui, ar fi nevoie nu numai de studii literare, ci poate şi psihologice, sociale, antropologice şi chiar inventate. Deocamdată nu ne rămâne decât să constatăm că ne aflăm în faţa unei generaţii atipice, ale cărei taine nu le putem descifra din mai multe motive. Poate şi pentru că suntem atât de anchilozaţi în trecutul nostru încât nu mai suntem în stare să dăm în mintea copiilor…

2006-05-18T17:00:00+03:00