nicoleta popa

***
nu trebuie să crezi
că zâmbetele sunt mincinoase
că tot timpul plouă
că mai mereu e frig.
îmi place să străbat „calea bucureşti”
dimineaţa când merg la slujbă.
mi se pare că străbat
un mare bulevard parizian.
îmi place biroul meu
am senzaţia că mă aflu
într-un zgârie-nori,
îmi plac poeziile optzeciştilor
îmi place ideea lui muşina
cum că „postmodernism românesc”
nu există,
îmi place să fac din existenţa mea
o poezie,
nu mă enervez din nimic
pentru că am ca aliat
UMILINŢA.

2007-08-25T16:00:00+03:00