Anunț Festivalul Zavaidoc 2017

Primăria Municipiului Pitești și Consiliul Local Pitești organizează prin Centrul Cultural Pitești cea de-a XII-a ediție a Festivalului Național de Muzică Lăutărească Veche Zavaidoc, în zilele de 25 și 26 noiembrie, de la ora 18:00, la Centrul Multifuncțional Pitești.

Vă invităm să urmăriți sâmbătă, 25 noiembrie, concursul de interpretare și recitaluri susținute de: Ansamblul de Copii Zavaidoc, Mirela Năsturică, Nicușor Boieru, Ana Maria Stoian și Marian Mexicanu. Duminică, 26 noiembrie, se vor desfășura Festivitatea de premiere a câștigătorilor și recitaluri susținute de Grupul Vocal Zavaidoc, Cornel Cojocaru, Mihaela Staicu și Ionel Tudorache. Acompaniază Taraful Marin Alexandru.

 

Vă dorim vizionare plăcută!

2017-11-21T13:15:32+02:00