MARIANA SENILA-VASILIUTurnul Eiffel 120

S-au împlinit anul acesta, în luna mai, 120 de ani de la plantarea în mijlocul Parisului a acestui obelisc metalic cu vârful înfipt la 300 m în cer. Sunt 120 de ani de când silueta gracil-scheletică de fier (în limba lui Voltaire cuvântul turn e de genul feminin, la tour) aşa cum a fost poreclită construcţia inginerului Gustave Eiffel, veghează asupra oraşului de pe Sena. Imaginea turnului s-a înşurubat atât de bine în creierele tuturor, încât de ai avea curiozitatea să întrebi pe cineva care este simbolul heraldic al Parisului, ar uita de corabia ce decorează frontonul primăriei şi ţi-ar spune, convins, că este Turnul Eiffel. Iar de l-ai întreba care este protectorul/protectoarea Capitalei franceze, ţi-ar spune probabil, că e Doamna de Fier, iar nu Sainte Genéviève, într-atât şi-a impus în doar 120 de ani prezenţa concret-simbolică asupra Oraşului-Lumină.
Turnul Eiffel nu e ceva, e cineva. Asemeni unei personalităţi, el a stârnit, rând pe rând, sentimente de ură şi admiraţie, de repulsie şi adoraţie, insulte sau laude. Părintele său, inginerul Gustave Eiffel, a fost declarat când nebun sadea, când un mare novator al construcţiilor moderne. Contestat, admirat, Turnul Eiffel a sfârşit prin a fi o prezenţă unanim acceptată şi respectată. Considerat la început o construcţie inutilă, o dată cu inventarea radioului şi mai târziu a televiziunii a devenit un element vital în comunicaţii. Cât despre turism, o ramură deloc neglijabilă în economia franceză, el a adus venituri consistente, chiar din primele zile ale existenţei.
1889 a fost un an important pentru reputaţia Franţei, iar organizarea Expoziţiei Universale, avea menirea să-i îmbunătăţească imaginea distrusă de înfrângerea armatei franceze la Sedan şi de capitularea Parisului. Necunoscătoare în amănunt a celor petrecute odinioară, în timpul şederii mele la Paris în vara anului 2004, m-am dus să vizitez parcul şi palatul Saint-Cloud, unde fusese încoronat Napoleon I. Mare dezamăgire, plus un bobârnac luat peste nas – palatul fusese distrus în timpul bombardamentelor prusace din 1871. Câteva rămăşite din fosta construcţie erau înghesuite în două săliţe din cele care aparţinuseră probabil servitorilor şi o arhivă, mi s-a spus, ar fi fost dusă demult în… Bulgaria. Cam atâta rămăsese din palatul în care fusese încoronat/se încoronase întâiul împărat al Franţei după războiul franco-prusac şi după dezastrul Comunei.

2009-08-24T16:00:00+03:00