În cadrul expoziţiei (deschisă la Căminul Artei Bucureşti şi Metopa Piteşti), cu tente de sincretism, îşi face loc cu multă îndreptăţire artistul plastic vâlcean Olga Popescu. Ea continuă seria metaforelor discursive, referindu-se direct la sensibilitatea cotidiană.
Ideea experimentului este interesantă şi prin reunirea a patru artişti diferiţi din foarte multe puncte de vedere (pictor, grafician, muzician). Grupul răspunde perfect transformării sălii de expoziţie într-o compoziţie cu multiple posibilităţi de comunicare. Nu lipseşte aproape nimic din elementele de studiu propuse: „Iluzii cromatico-valorice”, „Linia accent sau accentul plastic” şi simboluri din „…şi alte imagini din Grădina Raiului”.
Compozitorul şi dirijorul Silviu Deaconescu completează eventualul fragment al fuziunii cu piesa „Plutea o floare de tei”, o operă muzicală cu un parfum spiritual din zona Edenului.
Emanuel Fleancu, grafician, introduce în acest dialog al artelor relaţii noncromatice. Ductul liniei sale „rupe” întâlnirea dintre rigiditatea vertical-orizontal, lăsând curba să nască alt tip de valori spirituale.
Marius Cristea, autorul expoziţiei „Experiment pentru 4 studii” continuă căutările sale din „detaliul” plastic: pictură, grafică, performance, instalaţie şi muzică. De la recenta „… şi alte imagini din Grădina Raiului” tânărul artist propune continuarea dialogului cu „lucrul ascuns”.
Expoziţia poate fi considerată de „INSTALAŢII” pentru simplul motiv că este dinamică. Vizitatorul este invitat să participe la tot ce îţi oferă o astfel de manifestare: creaţie, discurs, audiţii muzicale, posibilităţi de panotare etc.
Şansa de a te „rătăci” lipseşte în această producţie culturală. Organizatorul oferă prin banerele explicative suficiente date ce-ţi pot împinge gândul în diferite locuri din lumea spirituală. Marius spune: „fără a fi impus şi nici aleatoriu”. Forma de artă etalată în expoziţie răspunde nevoilor unor spirite scormonitoare, care, cred, nu se mai mulţumesc cu trimiteri explicite către ceva anume. Poate fi o cale.
Perseverenţa lui Marius Cristea în a se apropia de consumatorul de artă şi de a-l face participant la actul de creaţie este deosebită. El îi oferă şansa apropierii de Dumnezeu prin creaţie. „Plimbările” prin Grădinile Raiului pot fi ca vizita la un muzeu cu un ghid: poţi să-l asculţi sau nu.
De cele mai multe ori este bine să nu-l asculţi şi să-ţi construieşti o „lume” mai degrabă apropiată de creaţie şi nu de procreaţie.
Intrarea în spaţiul metafizic este facilitată de dialogul tău direct cu opera, fără intermediari.
Aştept cu nerăbdare continuarea acestor experimente (şi nu mă refer aici numai la arta plastică ci, mai degrabă, la sincretism).