Suprema armonie a corpului uman este exprimată prin dans; desăvârşita armonie a spiritului uman se dezvăluie prin artă. Când dansul îşi află reflexul în artă, natura umană atinge sublimul. Cum perfecţiunea în dans şi în artă se întâlneşte rar, sublimul este atins şi el doar arareori. Când totuşi ele se întrepătrund, se naşte capodopera. Iar cum capodopera este incidenţa între viziune şi modul de exprimare, ea se naşte tot atât de greu precum floarea rară udambara care, se zice, înfloreşte o dată la trei sute de ani.
Începutului de veac XX i-a fost dat să asiste la un astfel de miracol. Arta dansului a atins suprema armonie în unduirile perfecte ale dansatoarei cu picioarele goale, Isadora Duncan. Sub ascultarea dălţii lui Bourdelle, voltijele ei, când avântate ca ale unui pescăruş în zbor, când fremătânde precum ale fluturelui întârziind deasupra unei flori, au dat naştere imaginii, nu a dansatoarei, ci a Dansului însuşi. Ea a devenit dansatoarea sacră apsaras a lumii moderne. Caligrafiile dansului său, în nenumărate ipostaze au fost sursă şi punct de plecare pentru altoreliefurile de pe faţada templului dedicat ei, Theatre des Champs Elysées. După ce pământul şi-a luat obolul pieritoarei cărni, imaginile dăltuie în piatră, marmură şi bronz au rămas unică mărturie a desăvârşirii artei celor doi, dansatoarei şi a sculptorului.