mariana senila-vasiliuTăcerea, somnul şi misterul în sculptura brâncuşiană

Preambul
Cu vreo trei-patru ani în urmă, când s-a ţinut un simpozion Brâncuşi la Facultatea de Filosofie a Universităţii Bucureşti, propunând acest titlu pentru comunicarea mea, ea mi-a fost refuzată pe motiv că nu se încadra în profilul „filosofic” al manifestării. Degeaba i-am invocat d-lui Pogorilovschi zisa pitagoreică după care „tăcerea este întâia treaptă a filosofării”, că Domnia Sa a rămas pe aceeaşi poziţie inflexibilă. Nici Brâncuşi în persoană cred că n-ar fi putut face nimic împotriva gestului său inchizitorial, domnul Pogorilovschi săltându-se în instanţă absolută şi în deţinător unic al monopolului asupra gândirii brâncuşiene. Nici nu mai ştiu dacă Domnia Sa mai este cu adevărat interesat de opera lui Brâncuşi cât este interesat despre ce a zis ori a scris Domnia Sa despre Brâncuşi. Dovadă stă ultimul volum publicat de el, care se intitulează Polemice Brâncuşi, atunci când, datorită coţinutului său se putea intitula la fel de bine „Polemice Pogorilovschi”… În mare, îi dăm dreptate în ceea ce scrie, însă regretăm că se risipeşte în polemici sterile.
 Prin refuzul său obstinat, fără să bage de seamă, dl. Pogorilovschi se punea nu împotriva mea, ci de-a curmezişul gândirii idolului său artistic, care găsea că totul – şi nu restul, cum se încheie povestea nefericitului prinţ al Danemarcei – este tăcere: „Şi viaţa, şi moartea, la fel ca şi materia, se confundă, în ultim, într-o formă unică… Căci totul se scurge în vasul tăcerii – marea oceanică unde se revarsă întregul nostru Univers… Acţiunile noastre, la fel ca orice act al existenţei pământeşti, tot ceea ce este viu, se prăvăleşte în acest mut şi imens vas: Tăcerea… Tăcerea – a cărei efigie ne relevă noţiuni duale: Timpul şi Eternitatea”. Sublinierile nu ne aparţin, ele au fost făcute de sculptor, ceea ce dovedeşte imensa importanţă acordată de el acestei idei care se repetă obsesiv în statuara lui, dar pe care dl. Pogorilovschi n-o recunoaşte.

2007-03-22T16:00:00+02:00