Centrul Cultural Pitesti
Centrul Cultural Pitesti

Articol

ARTE

MARIANA SENILA-VASILIUAvatarurile publicării unui volum:
Picu Pătruţ, Miniaturi şi poezie


„(Picu Pătruţ) a realizat o operă de o bogăţie unică pentru epoca în care a trăit, rămasă până astăzi neîntrecută de vreun alt cântăreţ nu numai din Transilvania, ci de pe întreg teritoriul locuit de români”
Onisifor Ghibu

În vara anului 1986, torturată peste poate de o năbădăioasă criză de ulcer, am fost nevoită să accept inevitabilul: internarea la clinica de gastro-enterologie „Danielopolu” de la Bucureşti. Nu era prima dată, aşa că medicul Puiu Stoiculescu, amic şi medic curant al artiştilor şi oamenilor de litere, mi-a recomandat pe un ton mucalit patul din rezerva numărul 5 în care urma să-mi petrec următoarele două săptămâni: „Ia patul ăsta că e cu «cu noroc», în el au zăcut Lucian Grigorescu şi Dimitrie Anghel”. Ce fel de „noroc” era acela ştiam şi eu: amândoi muriseră. „Bună moştenire, n-am ce zice”, am bombănit în sinea mea.
În salon cu mine era internată o femeie încă tânără, dar care dădea vădite semne de ofilire. Se numea Micaela C., fusese desenatoare la Ministerul Chimiei şi, cum aveam să aflu cu surprindere, fusese logodnica scriitorului Petru Popescu – se logodiseră chiar în seara precedentă plecări sale în S.U.A. Scrisorile, la început dese, au început să se rărească, apoi s-a aşternut tăcerea. În final, printr-o scrisoare de adio, romancierul i-a spus că nu se mai întoarce în ţară, că s-a căsătorit cu o americancă şi că… n-avea de ales. Asta e… Bărbaţii, când se despart de fostele lor iubiri, mai cu seamă când mai sunt şi scriitori, au totdeauna argumente şi încheie invariabil cu fatalistul „asta e!” Între timp, Micaela s-a căsătorit cu un cunoscut neurochirurg pe care, din cauza meseriei, în conversaţiile noastre îl numeam, după o formulă a lui Marin Preda, „desfăcătorul de dovleci”.