Aşa cum îmi e obiceiul, am căutat un motto potrivit pe care să-l aşez în fruntea rândurilor de mai jos. Despre marile doamne ale picturii de altădată. Zadarnic, scrierile despre artă vorbesc aproape în exclusivitate despre bărbaţi dar, în mod excepţional şi numai în treacăt, pomenesc uneori numele vreunei artiste, însă şi atunci doar cu uimită condescendenţă: Ia te uită, o femeie artist! În viziunea globală, până în secolul al XIX-lea, lumea artei este o lume masculină. Imensă nedreptate dacă se ţine cont că întâiul portretist a fost o tânără grecoaică; pe zidul alb, cu o bucată de cărbune, ea a trasat profilul iubitului ei care pleca într-o lungă călătorie. Istoria antichităţii elene a reţinut numele a două femei-pictor, Timareta, o pictoriţă ateniană trăitoare în epoca cea mai strălucită a artei greceşti, cea a lui Pericle, şi Helena, autoarea unui tablou înfăţişând Lupta lui Alexandru cel Mare cu Darius, cel după care a fost realizat mai târziu mozaicul cu acelaşi titlu. O frescă de la Pompei înfăţişează femeile-pictor în timp ce lucrează la o decoraţie murală. Ce pare ciudat este faptul că printre muzele care îl însoţesc pe Apollo, patronul artelor, niciuna nu este protectoare a picturii ori sculpturii, iar acest lucru se întâmplă tocmai pe pământul consacrat al artelor, Grecia.
I-a fost dat Olgăi Greceanu, un real talent artistic şi literar, să acopere lacuna prin care femeile erau excluse din istoria artelor. „Mi-au trebuit 20 de ani ca să scriu aceste rânduri”, mărturisea autoarea în prefaţa volumului său intitulat „Femmes peintres d’autrefois” (apărut la Editura „Ziarul” SAR, rotogravura imprimată la „Scrisul Românesc” din Craiova, volum nedatat). Am primit în dar respectivul volum cadou de ziua mea de naştere cu mulţi-mulţi ani în urmă, de la Roland Anceanu, medic pediatru şi mare iubitor de artă, un colecţionar împătimit şi prieten în al cărui apartament, cu ocazia vizitelor pe care i le-am făcut timp de 25 de ani am stat în permanenţă în faţa unui tablou intitulat „Busuioc în fereastră la Răşinari”, pictat tocmai de autoarea volumului, Olga Greceanu. Pe când încă n-o cunoşteam din scris, pictura ei mă încântase prin sobrietate şi rafinament. În cadrul ferestrei, flancat de două ţesături ţărăneşti în dungi, de o cromatică şi subtilă, în alb şi un negru cenuşiu cu o vrâstă de roşu stins era pictat un ghiveci cu un fir de busuioc uscat. Mă impresiona sentimentul de melancolie reţinută ce se desprindea din acea imagine de o nobilă discreţie. Caligrafia delicată în ocru a firului de busuioc era un mesager mut al morţii.