Centrul Cultural Pitesti
Centrul Cultural Pitesti

Articol

ATITUDINI

ANA BAZACNU VREM SOLILOCVII

Rândurile care urmează se vor a fi – o replică? nu – un răspuns la provocarea aruncată de dl. Ioan Ursu („Solilocvii câşe, solilocvii perpendiculare”, Argeş, ianuarie 2011, pp. 20-21) căruia îi mulţumesc sincer. Căci, după cum ştim, puterea mainstream-ului este atât de mare şi problemele legate de politică sunt atât de gingaşe pentru individ încât el nu doar că este determinat la auto-cenzură, dar aceasta începe, pur şi simplu, de la alegerea temelor lui de discurs. Şi deşi  dl. Ioan Ursu a părut a se alătura sincer la verdictul Academiei Române, chiar repunerea în discuţie a acestui verdict este salutară.
Răspunsul meu are în vedere doar o singură chestiune din cele, multe, ridicate de autor: aceea a judecării volumului Noica şi Mişcarea legionară de Sorin Lavric. Am scris despre această carte („Endogen şi exogen în analiza istoriei intelectualilor români: cazul Noica”, Revista de ştiinţe politice şi relaţii internaţionale, 2, 2008, pp. 67-73). Ca şi dl. Ioan Ursu (cartea dlui Lavric „are în substanţă un efort de a înţelege cauza răului”), am arătat că este meritorie cartea, tocmai pentru că provoacă multe interogaţii. Dar aceste interogaţii au fost provocate involuntar de către autor: deoarece, în răspăr cu titlul, cartea se ocupă exclusiv de analiza psihologică a aderenţei lui Noica la extrema-dreaptă. Probabil că titlul ar fi reclamat şi o abordare sociologică şi culturologică, adică de prezentare a mai multor perspective culturale din perioada interbelică pentru a vedea un dialog între personalităţi şi între valori. Ignorarea aspectelor sociologice şi axiologice într-o carte al cărei titlu nu relevă o explicită concentrare asupra psihologiei generează confuzie în mintea cititorilor sau a publicului nespecialist, după cum trezeşte obiecţii de principiu celor care îşi asumă cerinţele de sistemicitate ale cercetărilor ştiinţifice.