Au început înscrierile pentru Festivalul Național de Muzică Folk TRIVALE FEST 2018

 

Primăria Municipiului Pitești, prin Centrul Cultural Pitești organizează cea de-a IV-a ediție a Festivalului Național de Muzică Folk TRIVALE FEST, sâmbătă, 20 octombrie, de la ora 18,00, în sala de concerte a Filarmonicii Pitești. Festivalul va cuprinde un concurs de interpretare și recitaluri extraordinare, susținute de folkiști consacrați. Concursul va avea loc pe două categorii de vârste: sub 18 ani și peste 18 ani, iar concurenții se pot înscrie individual sau în grupuri formate din maxim 5 persoane. Probele de concurs sunt: pentru categoria sub 18 ani două piese din repertoriul artiștilor consacrați sau din compoziții proprii, pentru categoria peste 18 ani, două piese numai din compoziții proprii. Preselecția va avea loc sâmbătă, 20 octombrie, de la ora 10,00, la Centrul Cultural Pitești, în Sala Ars Nova, cu sediul în Municipiul Pitești, Strada Craiovei, nr.2, Bloc G1. Festivalul-concurs și Gala Laureaților se vor desfășura în sala de concerte a Filarmonicii Pitești, cu sediul în Municipiul Pitești, Strada Calea București, nr.2, sâmbătă, 20 octombrie, de la ora 18,00. Concurenții vor trimite fișa de înscriere la adresa: Centrul Cultural Pitești, Municipiul Piteşti, str. Craiovei nr. 2 – cod 110013, bl. G1, judeţul Argeş  sau la adresa de e-mail cultcentre@yahoo.com, telefon 0248/219976, până pe data de 19 octombrie. Fișa de înscriere poate fi ridicată de la secretariatul instituției, sau poate fi descărcată de pe site-ul oficial al Centrului Cultural Pitești (www.centrul-cultural-pitesti.ro), fiind atașată la Regulamentul Festivalului.

2018-09-20T10:12:33+03:00