Lucrurile copilăriei

Lucrurile, care au scăpat neatinse de timp!
Lucrurile, care au scăpat din fălcile timpului!
Ele dorm acum prin colţurile camerelor.
Lucrurile cele mai de preţ, lucrurile copilăriei. Bomboniera încrustată şi farfuriile, trei, pentru dulceaţă, toate din sticlă albastră transparentă. Sticlele violet cu forme ciudate, în care mama servea vişinată musafirilor. Un lornion autentic, caseta neagră de lemn lăcuit, făcută de tata, în care se ţineau banii, bijuteriile şi câteva monede vechi. Maşina de cusut Singer. O piuliţă de bronz, în care făceam zahăr farin şi zdrobeam păstăile de vanilie. Virgil, ia du-te tu la alimentară şi cumpără o vanilie, pentru că de mâine începem să facem cozonacii. Înalt mirositoarele vanilii. Şi cozonacii, puşi la răcit tocmai pe şifonier. Tocul de scris din lemn sculptat, fotografiile de epocă ale părinţilor şi bunicilor. Şi printre ele, chipul prinţesei, coborât din mansarda ei plină de evantaie şi fluturi.
Lucrurile, care au scăpat din fălcile timpului!
Sufletul casei. Lucrurile, cărţile, tablourile.
Toate vin din trecut cu poveştile lor.
Cu minunea lor, care se povesteşte chiar sub ochii tăi.
Cu copilăria, care nu mai este…  

Din volumul în lucru „Atelierul de fluturi”

2011-03-20T16:00:00+02:00