mariana senila-vasiliu

Avatarurile unui studiu Brâncuşi

Textul pe care îl publicăm mi-a parvenit datorită hazardului. În martie ’91 întâmplarea a făcut să împart, în răgazul unei vacanţe, camera cu doamna M. Candrea. Ne-am împrietenit şi, din vorbă în vorbă, s-a ajuns la preocupările fiecăreia. Aflând de interesul meu pentru opera şi viaţa lui Brâncuşi (în 1990, împreună cu Barbu Brezianu şi Radu Ionescu demarasem o anchetă privind moştenirea Brâncuşi în revista “Ateneu” de la Bacău), d-na Candrea s-a oferit să-mi mijlocească o întâlnire cu Preda Paleolog, fiul bătrânului prieten al sculptorului, V.G. Paleolog, de care o lega o lungă şi frumoasă prietenie.
În vara lui 1991, cu puţin timp înaintea plecării mele în Franţa, unde intenţionam să-i contactez pe legatarii sculptorului, Natalia Dumitrescu şi Alexandru Istrati, spre a afla de la ei ce se petrecuse cu adevărat în chestiunea care mă interesa în acel moment, s-a ivit şansa de a-l întâlni pe Preda Paleolog şi de a-i lua un interviu. La sfârşitul întrevederii mi-a încredinţat spre publicare un text al fratelui său, Tretie Paleolog (decedat în 1979) referitor la importanţa pe care Brâncuşi o acorda hazardului în jocul asociativ din sistemul combinatoriu al unora dintre sculpturile sale. La întrebarea mea de ce textul a rămas nepublicat, Preda Paleolog a ridicat din umeri şi mi-a spus: “Bănuiesc că nu i s-a răspuns la oferta de publicare. Cunoaşteţi doar?! – Mafia!” La care “mafie” se referea, la cea politică sau la cea a specialiştilor în opera brâncuşiană, care după Colocviul Internaţional din 1968, când s-a dat “liber la Brâncuşi”, s-au înmulţit precum ciupercile după ploaie? Poate la amândouă. Redactarea textului în limba franceză sugerează, dacă nu mă înşel, intenţia autorului de a-l oferi spre publicare în “Revue Roumaine d’Histoire de l’Art”, scoasă de Institutul de Istoria Artei al Academiei.
Textul nu este datat, însă raportându-l la decupajul din “Scînteia”, ataşat dactilogramei, datat 6 iulie 1977, în care se vorbeşte despre experimentul poetic pe ordinator făcut la Centrul Beaubourg (Pompidou) cu zece poeme de Raymond Queneau, la care pare să fi participat însuşi poetul (decedat în 1976), el poate fi plasat între 1976-1977. Se prea poate ca Tretie Paleolog să fi fost informat prompt asupra năstruşnicului experiment de către fratele său Dispre care se stabilise la Paris, iar acest lucru să fi determinat scrierea textului în cauză şi nu invers. Oricum, studiul pare să fie anterior informaţiei din “Scânteia”, pe care o ataşează textului doar ca o confirmare “autohtonă” a celor expuse de el. Atât Tretie Paleolog, cât şi tatăl său, V.G. Paleolog, căruia textul îi era adresat, au încetat din viaţă în 1979.
La Paris n-am prea făcut mare lucru, Natalia Dumitrescu şi Alexandru Istrati fiind plecaţi în vacanţă pe Coasta de Azur, cel din urmă a închis ochii pentru totdeauna în toamna aceluiaş an, 1991. În schimb am reuşit să-i iau un interviu lui Ionel Jianu, ultimul, căci şi el s-a stins la o lună după aceea.
În hărmălaia mediatică următoare anului 1989, când revistele făceau mai mult politică decât cultură, am considerat inoportună publicarea materialelor pe care le aveam. În plus, intervenea întrebarea unde şi care revistă ar fi fost dispusă să publice aşa ceva? Revista “Argeş” fusese desfiinţată, iar cu revista “Ateneu” încetasem colaborarea după refuzul de a mi se publica, în 1990, scrisoarea deschisă adresată ministrului Culturii de atunci, Andrei Pleşu, intitulată “Când va fi momentul, domnule ministru?” Ziarele nu erau interesate de genul acesta de materiale, retro, lungi şi “neinteresante”, ele săltându-şi tirajul din cei trei “S”: sex, scandal şi sânge.
O şansă de publicare s-a ivit după apariţia suplimentului literar-artistic “Săgetătorul” al cotidianului “Argeşul”, însă după un scurt puseu de entuziasm pro-Brâncuşi, provocat de aniversarea a 125 de ani de la naşterea sculptorului, în primăvara lui 2001, interesul publicaţiei pentru astfel de texte a scăzut la cota de plictiseală: “Iar Brâncuşi?” Am reuşit, totuşi, în acel răgaz să public mai multe texte despre arta sculptorului, interviurile luate lui Preda Paleolog şi Ionel Jianu, precum şi amara concluzie a anchetei pe care o condusesem, care mai mult ridica alte semne de întrebare decât răspunsese la cele puse. Textul lui Tretie Paleolog, fiind vorba doar de traducere, nu ştiu cum, dar rămăsese tot la fundul sacului… Până într-o zi când, răscolind în căutare de cu totul altceva, întâmplarea l-a scos la suprafaţă. Toate bune şi frumoase, însă aşa cum reiese şi din text, publicarea lui era vital legată de ilustrarea cu desenele celor 36 de feţe ale zarurilor. De unde să le iau, căci textul îmi fusese oferit fără ilustraţie, iar de banda cu rezultatele de pe ordinator nici vorbă? Între timp şi Preda Paleolog, ultimul la care aş fi putut face apel, se stinsese şi el.
Dilemă: să public textul fără ilustraţie? – nu merge! Să nu-l public? Păcat de munca lui Tretie Paleolog şi de încrederea acordată de fratele său Preda! Până la urmă rezolvarea a venit tot de la hazard care m-a scos din încurcătură. După ce o după-amiază întreagă scormonisem fără folos prin voluminoasa documentaţie Brâncuşi – cărţi, reviste, decupaje de presă etc. – când, sleită de puteri şi exasperată de neputinţă pusesem totul la loc în cutii, cu înciudare am constatat că un volum rămăsese pe dinafară. Să-l pun la locul său însemna să iau răscoleala de la capăt. Obosită am pus cartea pe masă, am luat o gură de cafea rece şi, sastisistă, am deschis volumul la întâmplare. Am rămas mută de uimire: volumul “Brâncuşi-Brâncuşi” al lui V.G. Paleolog s-a deschis chiar la pagina în care erau reproduse, cu explicaţia aferentă, desenele celor şase zaruri brâncuşiene. Jocul hazardului, în care sculptorul credea, şi-a dovedit valabilitatea nu doar în sistemul combinatoriu din arta sa, ci şi în aflarea unor pârdalnice de desene.

Tretie Paleolog – Prolegomenes pour une sculpture aleatoire

Cercul de Studii Brâncuşi
Academia R.S.R.
Calea Victoriei 125
Bucureşti, tel. 317304

Pentru tata                                             Ciornă

Urmează banda cu rezultatele din ordinator

Prolegomene pentru
o sculptură aleatorie

Tatăl meu, cu mulţi ani în urmă îmi spunea că Brâncuşi nu a exclus niciodată hazardul din opera sa. 1) Ceea ce bătrânul meu prieten încerca, îmi spunea el, “este aşezarea în ansamblu, gruparea unora dintre operele sale în scopul de a obţine un efect compoziţional spiritual”. Cel mai bun exemplu este oferit în mod evident de trilogia amplasată la Târgu-Jiu, un adevărat joc al corespondenţelor, cu semnificaţii cosmice şi antropocentrice în acelaşi timp. Dar cu mult înainte de 1938, cu ajutorul aparatului său fotografic, Brâncuşi îmbina numeroase grupaje de sculpturi pe care le fotografia în atelierul său, făcându-ne să înţelegem mai bine sensul permutaţional al gândirii sale. 2) Voi aminti în primul rând acea uimitoare alăturare a lui Socrate în lemn, la picioarele căruia a pus ca un obiect, ovoidul Noului Născut, sugerând astfel maieutica sufletului omenesc, însăşi esenţa discursului socratic. 3) El repetă aceeaşi experienţă cu Cocoşul în bronz, alături de care aşează capul unei Muze Adormite, evocând prin asta trezirea creatoare care întrerupe visul inconştient generator al actului de graţie artistică 4). Dar această partidă de şah pe care o joacă cu operele sale este fructul unor îndelungi meditaţii în care hazardul creaţiei se înlănţuie, de-a lungul anilor, cu invenţia poetică. Alteori, Brâncuşi meditează, de o manieră premonitorie pare-se, la vreo nouă operă. Astfel, 10 ani înainte de a realiza trilogia de la Târgu-Jiu, el a încercat o altă lovitură în această mare partidă de şah pe care a imaginat-o, apropiind doi stâlpi simbolici, cel al Sărutului şi al Sufletului eliberat de corp pornit în căutarea cerului nesfârşit. O fericită întâmplare a vrut ca străpungerea unei axe urbanistice să-i îngăduie, pe loc, să combine Coloana sa infinită, Poarta Sărutului şi Masa Tăcerii într-un ansamblu de o triplă semnificaţie filozofică şi lucidă. 5). Tatăl meu precizează că sculptura lui Brâncuşi nu trebuie considerată ca fiind expresia directă a unei anumite idei, ci mai degrabă revelaţia indirectă, prin mijlocirea formelor evoluând în spaţiu, a armoniilor semnificante, a intuiţiilor profunde ale materiei, formelor şi gândirii omeneşti, integrare a întregului care exprimă ideile în sine, fără a le reprezenta propriu-zis, dar făcându-ne să participăm la însăşi actul creaţiei lor, acest gest demiurgic spontan, simultan cu înţelegerea în sine. ªi, în acest sens, îl cita pe Nietzsche: „Dacă vreodată, jucând cu Zeii, mi-aş arunca zarurile pe masa divină a pământului, căci este o Masă Divină ca însuşi Pământul şi care se cutremură la noile cuvinte creatoare şi la aruncarea zarurilor de către Zei…” 6) În 1911, atunci când Brâncuşi s-a împrietenit cu tatăl meu, acesta i-a propus un joc cu şase zaruri, a căror ideograme înscrise pe feţele lor erau inspirate în parte de un vechi joc armean, zoroastrian la orgine. 7) Ilustraţie. Cele 36 de feţe ale zarurilor.

zaruri Brâncusi
Erau semne naive sugerând lucrurile esenţiale care umplu universul. Mulţi ani au jucat, uneori, împreună, alteori de unul singur. După plecarea tatălui meu care s-a înapoiat în România, Brâncuşi a făcut cunoştinţă cu James Joyce, pe care l-a iubit mai cu seamă pentru arta sa de a vorbi oracular şi divinatoriu, arhaică şi orală a muntenilor din Carpaţi. 8) Fiind somat de Joyce să-i facă un portret “abstract”, Brâncuşi i-a propus simplu simbolul Bucuriei înscris pe zarurile sale, care pare să fie de origine minoică sau orientală.
Raymond Queneau, poetul nostru al aleatoriului, vizitând atelierul lui Brâncuşi a avut intuiţia prezenţei imanente a acestui joc de zaruri care părea să fie în fruntea evoluţiilor din sculptura sa.
O păsăruică rotundă ca un măr
o pasăre filiformă,
un cocoş uriaş
îşi iau zborul
……………………
Se’nalţă
s-aclame lumea
al cărui ou se află acolo-tocmai
noul-născut rotund ca un măr.
Foca, Coloana fără sfârşit
lebăda, animalul nocturn
rămân legaţi de ursita lor
pe care-o tânără sofisticată
le priveghează liniştit.
Dacă jocul de zaruri de marmură al lui Brâncuşi s-a pierdut, în România, tatăl meu a păstrat cu grijă o replică a lui în os.
Către sfârşitul vieţii sale, Brâncuşi a aprofundat încă şi mai mult formele arhetipale. A desenat, a meditat îndelung asupra semnificaţiilor profunde ale sferelor, triunghiului, razelor. Ne-a lăsat un desen care aminteşte de “mandala” sacră tantrică şi budistă pe care a presimţit-o în India. El indică semnificaţia scriind dedesubt “Sinea mea oarecum”. 10). Este suficient să se compare acest desen cu cele trei sau patru faţete ale zarurilor despre care vorbim pentru a înţelege de unde provin aceste elemente. Să fie oare acesta fructul lor?

Nu vom şti niciodată seriile şi aranjamentele conotaţiilor care l-au dus aici. Asceza meditaţiei pe care o reclamă acest ultim desen al lui Brâncuşi este dificilă şi îndelungată.
Efortul de meditaţie pe care îl face la fiecare aruncare de zaruri spre a sugera ansambluri filozofice şi poetice este la fel. La fiecare aruncare, şase noţiuni filozofale arată o altă cărare pe care gândirea umană o poate urma.
Îl vom invita pe cititor să-şi graveze el însuşi aceste şase zaruri dragi lui Brâncuşi, cu scopul ca în orele faste ale spiritului să le arunce şi să-şi noteze conotaţiile care îi sunt oferite într-o succesiune hexagonală. Aceste notaţii şi conotaţiile lor îi vor putea servi pentru tot atâtea poeme. Pentru un sculptor, pentru un pictor, aceste succesiuni hexagonale de simboluri vor putea constitui tot atâtea schiţe posibile, conotative, pentru o  operă pe care ar putea-o întreprinde.

Repetăm: fiecare aruncare indică o nouă cale care se deschide şi pe care gîndirea o poate urma. Numărul de aruncări posibile se ridică la 1.179.686.400 de combinaţii (A 6 36).
Dar inerţia în gândire este mare. Există atâtea deziluzii semănate în drumul nostru! De ce să te mai pleci la corvoada plicticoasă, la fiecare aruncare de zaruri, să scrii tu însuţi ansamblul poetic pe care ţi-l oferă?
Iată de ce, însuşi Raymond Queneau renunţând să reediteze cele „O sută de mii de miliarde de poeme”, le-a introdus în memoria unui ordinator, la rându-ne am introdus şi noi în programul de ordinator acest miliard de aruncări de care Brâncuşi s-a interesat atâta.
Apăsând pur şi simplu un buton, amatorul de artefacte moderne, prea leneş pentru a ciopli, grava sau scrie, poate să obţină de la ordinator o dovadă în toată regula, dactilografiată, a unei aruncări de zaruri pe care taman a provocat-o.
Ca orice dovadă datată şi semnată, fie ca acest text să-i servească să reflecteze mai târziu, din timp în timp, la potenţialul gândirii sale pe care o foloseşte încă prea puţin în scopuri poetice. Să mediteze la faptul că în programul ordinatorului dorm şi visează încă mai mult de un miliard de sculpturi brâncuşiene.
         Tretie Paleolog

Bibliografie
1) Paleolog, V.G. Brâncuşi-Brâncuşi, Ed. Scrisul Românesc, Craiova, 1976, p. 109.
2) Ibidem, p. 118.
3) Ibidem, fig. 28.
4) Ibidem, fig. 57.
5) Ibidem, fig. 22 şi Pogorilovschi, Ion: Comentarea capodoperei: Ansamblul sculptural de la Târgu-Jiu, Ed. Junimea, Iaşi, 1976, p. 191-192. A se vedea, de asemenea, Paleolog, Tretie, De vorbă cu Brâncuşi. Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1976, p. 54, fig. 29.
6) Paleolog,V.G. Brâncuşi-Brâncuşi, Ibidem, p. 45, fig. 19.
7) Paleolog, V.G. “Jocul de zaruri şi poezia”, 1972 (manuscris).
“În Orient, anumiţi armeni care au moştenit tradiţii urcând până la Zoroastru, îşi cercetează încă viitorul în aruncarea unor zaruri ale căror feţe mai poartă încă simboluri antice.
La începutul secolului, copil fiind, asistam la acest obicei al uni bătrân armean refugiat în România din cauza credinţei sale creştine. Câţiva ani mai târziu, mentorul meu în poezie, Alexandru Macedonski, un mare admirator al lui Mallarme, încuviinţa cu un surâs ideea mea de a inventa un joc de zaruri cu simboluri poetice. Îmbătat de libertate, am sosit la Paris unde hazardul prietenei care m-a legat de Brâncuşi, a fost pecetluit sub semnul acestor zaruri. Am meşterit şase, în marmură, iar eu am adăugat câteva simboluri occidentale celor zoroastriene. Brâncuşi a împrumutat unele din ele, spirala arhaică semnificând bucuria, pentru a face portretul lui James Joyce, alias Fennigan, un alt prieten”.
8) Paleolog, V.G., Brâncuşi-Brâncuşi, Ibidem, p. 10; 83; 116; nota 10. A se vedea, de asemenea, Andronescu, ªerban, Brâncuşi and the hiden dimension, în revista “Bye Cadmos” nr. I, 1976, p. 32-33.
9) Caraion, Ion, Masa Tăcerii. Simpozion de metafore Brâncuşi, Ed. Univers, Bucureşti, 1970, p. 260-261.
10) Paleolog, V.G., Brâncuşi-Brâncuşi, op. cit., planşa I, p. 4. A se vedea, de asemenea, Paleolog, Tretie. De vorbă cu Brâncuşi, op. cit., planşa I, nota 19.
11) A se informa la Centrul Naţional de Artă şi Cultură G. Pompidou, la Paris.

2006-10-09T17:00:00+03:00