Arhitectura tradiţională în preocupările personalului de la
Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti

Simpozionul „Repere ale arhitecturii populare reflectate în contemporaneitate” a abordat problematica conservării arhitecturii ţărăneşti şi posibilităţile acesteia de a prezenta atracţie şi sursă de inspiraţie. S-a urmărit propunerea unor soluţii pentru păstrarea şi promovarea ruralului, dar şi de a-l folosi ca izvor pentru o arhitectură modernă. La acest simpozion au participat specialişti din cadrul Universităţii de arhitectură „Ion Mincu” Bucureşti, reprezentanţi din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor precum şi muzeografi din cadrul Muzeului Judeţean Argeş şi, respectiv, de la Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti.
Au fost prezentate lucrări privind normele arhitectonice care să respecte valorile de peisaj şi tradiţiile locale în Delta Dunării, studii privind arhitectura ţărănească între valorificarea şi furtul formelor arhitecturale tradiţionale, dar şi lucrări de prezentare a valorilor arhitecturale ţărăneşti din zonele montane ale Munteniei şi Olteniei precum şi soluţii de revitalizare a acesteia în prezent.
Una dintre opiniile prezentate în cadrul lucrărilor simpozionului a fost aceea că arhitectura propusă în cazul rezervaţiei Deltei Dunării nu trebuie să fie una desuetă, retardată ca timp istoric şi strict vernacular-rurală. Exemplele sugerate în documentaţia care a însoţit studiul prezentat a arătat că există o arhitectură extrem de contemporană, de inventivă, chiar avangardistă, făcută din cele mai neaşteptate materiale şi combinaţii de materiale naturale şi pe care, de asemenea, arhitecţii care vor proiecta în Delta Dunării o pot considera ca sursă de inspiraţie, în măsura în care ceea ce se propune intră în concordanţă cu limitările minimale impuse.
Totodată, au fost exprimate puncte de vedere comune, potrivit cărora muzeele în aer liber sunt păstrătoarele unei moşteniri arhitecturale inestimabile, şi anume arhitectura ţărănească, elemente ale civilizaţiei ţărăneşti care, în cea mai mare parte a lor, au început să dispară, datorită unor factori ce ţin de evoluţia tehnologică. Una dintre problemele cheie ale arhitecturii contemporane, este aceea a relaţiilor pe care omul, prin modul în care îşi realizează aşezările, stabileşte sau nu, relaţii armonioase cu mediul natural, cu natura înconjurătoare. În aceste aşezări, locuinţa ocupă primul loc, întrucât este firesc ca, o aşezare umana să nu poată fi concepută în afara procesului locuirii. Din acest motiv muzeele cu specific etnografic în aer liber trebuie sa coaguleze eforturile de salvare şi promovare a elementelor constructive aparţinând arhitecturii ţărăneşti, aşa cum acestea se mai regăsesc in situ. Aşa cum s-a subliniat în cadrul simpozionului, un demers de acest gen oferă, în primul rând, avantaje culturale dar într-o mare măsură şi economice prin promovarea activităţilor turistice.
Pentru spaţiul naţional, stilul arhitectural neoromânesc este singurul care a reînviat tradiţia, a întărit originile şi le-a conectat la prezent. Această reluare a tradiţiei reconsideră existenţa unei naţiuni care are un trecut cu  potenţial valoros pe care-l conştientizează şi-l supune formei reprezentării. Alexandru Odobescu susţinea că  „fiecare seminţie omenească are în geniul ei un mod special de a concepe şi de a produce frumosul plastic”; „există în stare latentă şi un instinct artistic propriu poporului român” iar „în producţiunile trecutului există caractere ale stilului artistic românesc”. În sine, sursele arhitecturii neoromâneşti sunt arhitectura cultă veche (a secolelor XVII-XVIII) şi arhitectura populară ( în special cea din zona deluroasă premontană).
 Simpozionul s-a dovedit a fi binevenit în cadrul preocupărilor specialiştilor din instituţiile sus menţionate, prezentându-se o gamă variată de soluţii şi propuneri pentru promovarea unei componente importante a culturii tradiţionale româneşti.

2007-09-12T17:00:00+03:00