Notă de “istorie” literară.
Textul de mai jos este, se înţelege, o parafrază la Eminescu – Împărat şi proletar. L-am scris mânat poate de-o inspiraţie sau admiraţie pentru poetul nostru naţional, dar mai sigur de-o… lipsă de respiraţie dată de starea de lucruri din societatea socialistă multilateral dezvoltată, aşa cum o percepeam eu la 1979. Am citit versurile astea în diferite împrejurări, în cercuri de amici “de încredere”, unii ajunşi ulterior politicieni de succes (nu dau nume). Ca să mă asigur de-o ieşire la caz de întrebări curioase, am specificat mereu că poemul reprezintă retranspunerea în limba română a celui eminescian, după versiunea în limba engleză realizată de poetul american Mike Shepherdson, şi publicată, vezi bine, într-o revistă din Death City, Colorado.  Nu l-aş fi dat la tipar, dacă lectorul şi “cenzorul” meu cel mai aprig n-ar fi găsit, deunăzi, că prima parte pare… scrisă acum, în 2010! 

MUNCITOR   ŞI   PREŞEDINTE

Pe scaune de fier, fără speteze, într-o bodegă ordinară,
La mese-nvelite cu roşii pînze pătate de scrum,
O ambianţă sordidă – miasme, ruină şi fum –
Stătea – ceată de gropari, beţivă şi hilară –
O mînă de constructori ai “noului drum”.

– Ei, zise unul, ce staţi mohorîţi, tovarăşi, se poate?
Fiţi mîndri, ce naiba, doar sînteţi pe drumul cel bun;
Pe voi nu v-ocheşte neagră, avidă, ţeava de tun,
Vouă vă este sortită astă viitoare societate
În care aveţi după poftă chiar şi ficat de morun!