Henry David Thoreau (12 iulie 1817 – 6 mai 1862) s-a născut la Concord, Massacusetts şi a absolvit la Harvard, în 1837. A fost un militant pacifist şi aboliţionist, precum şi un precursor al ideilor care animă toate mişcările ecologiste ulterioare. Ca filosof, este cunoscut mai ales pentru lucrările Walden (o pledoarie pentru întoarcerea omului la natură) şi Despre datoria nesupunerii civice (On the Duty of Civil Diobedience), cel mai celebru eseu de filozofie politică scris vreodată, un amplu rechizitoriu al politicii şi moralei americane din epocă, publicat pentru prima oară în mai 1849, în revista Aesthetics Papers, sub titlul Resistance to Civil Govenrment (Rezistenţa faţă de guvernul civil), acea versiune fiind de fapt textul unei conferinţe susţinute de Thoreau la Concord Lyceum, la 26 ianuarie 1848.
Eseul lui Thoreau este rareori citat fără referire la Ghandi şi Martin Luther King. În anii ’40 era citit de rezistenţa franceză, în anii ’50 era venerat de americanii care se opuneau maccarthismului, în anii ’60 era influent în rîndurile celor care luptau împotriva apartheidului sud-african iar în anii ’70 a fost descoperit de noua generaţie antirăzboinică, ceea ce înseamnă că ideile lui Thoreau lucrează efectiv, aşa cum şi-a dorit el însuşi. Drept dovadă, cei care militează astăzi pentru cetăţenia activă, considerînd-o drept o valenţă esenţială a cetăţeniei europene, pentru învăţarea activă şi pentru dezvoltarea gîndirii critice individuale au în el, de asemenea, un precursor.
Textul pune anumite probleme de traducere, datorate, în special, faptului că unele cuvinte englezeşti de pe la mijlocul secolului al nouăsprezecelea, folosite şi astăzi, aveau nuanţe semantice care între timp au ieşit din uz. Alte dificultăţi se leagă chiar de structura omonimică a vocabularului englez, înţelesul anumitor termeni variind în funcţie de context (cel mai la îndemînă exemplu fiind chiar civil, care înseamnă atît „civil” = nonmilitar, cît şi „civic”= cetăţenesc). Cu speranţa că am reuşit să stăpînesc jocul posibilelor ambiguităţi din original, le urez lectorilor români, preocupaţi de conştiinţa civică, lectură instructivă, iar celorlalţi, ştiu şi eu, lectură… incitantă la meditaţie, fiindcă actualitatea lui Thoreau pare mai vie ca oricînd.
(Viorel Ştefănescu)