Pagini de istorie locală

Monografia comunei Bradu (Negoi Ion, Negoi Bogdan – Bradurile – O aşezare argeşeană, Editura Tiparg, Piteşti, 2007, 470 p.) era aşteptată de multă vreme de publicul iubitor de istorie locală. Profesorul Ion Negoi, împreună cu Bogdan Negoi, a dus la capăt această muncă dificilă printr-o documentare bogată în arhivele din Piteşti şi Bradu. Pozele de la sfârşitul lucrării ilustrează zestrea edilitară a comunei şi veşmântul tradiţional, purtat astăzi doar de persoanele vârstnice.
Pe parcursul a 470 de pagini, cartea surprinde cea mai mare parte a istoriei şi a activităţii oamenilor din aşezarea argeşeană cu cea mai rapidă şi amplă extindere din judeţ. Sunt date extrem de interesante despre evoluţia demografică a aşezării, alimentaţie, educaţie, viaţă religioasă şi tradiţii.
Unele afirmaţii nu sunt tocmai exacte. Aflăm astfel că în ultimele trei decenii nu s-a mai extins vatra comunei (p. 75). Dacă până în 1989 satul Geamăna se afla la distanţă de oraşul Piteşti, câmpurile cu grâu şi porumb demonstrând politica regimului comunist de a cultiva fiecare bucăţică de teren, în prezent se poate constata o adevărată explozie a vilelor până în marginea cartierelor Prundu şi Craiovei. Au fost construite case în fostul izlaz al satului Geamăna şi pe malul gârlelor. Au fost defrişate şi perdelele de salcâmi ce asigurau dealul în preajma fostei mori a satului. Ocrotirea naturii cedează total în faţa obsesiei pentru confort în mijlocul vegetaţiei. Problema este că tocmai vegetaţia dispare în faţa betonului. Vatra comunei a fost extinsă şi la contactul dintre satele Bradu de Sus şi Geamăna. Procesul este mai puţin vizibil în Bradu de Jos, dar de-a lungul drumului judeţean aproape că s-au completat spaţiile de construcţie până la calea ferată. Nu este vorba doar de locuinţe de vacanţă, temporare. Nici afirmaţia că tinerele generaţii nu-şi construiesc case şi locuiesc cu părinţii (p. 75) nu are acoperire pe teren. Vile impozante răsar în fiecare zi în curţile părinţilor sau pe terenuri noi. Se preferă construirea de case noi în locul celor bătrâneşti, dar în acte lucrarea apare ca fiind doar consolidarea clădirii. Oricum, statisticile primăriei sunt depăşite de mult şi în ceea ce priveşte suprafaţa locuibilă şi numărul de camere. La recensământ se trec mai puţine camere şi o suprafaţă locuibilă redusă din motive lesne de înţeles. Mai trebuie să se observe că deja numărul de case este potrivit cu numărul de locuitori, cele 1668 de locuinţe dând cel mult trei persoane de casă. Se poate considera că numărul de case trebuie menţinut aproximativ la aceleaşi valori deoarece populaţia scade alarmant de repede. Multe spaţii au ajuns deja în stare de ruină tocmai pentru că toţi copiii şi-au abandonat locul de naştere pentru confortul iluzoriu de la oraş.
Nici tabelul cu antroponime nu este exact. Aflăm că numele de Alina este folosit din 2005, dar sunt deja persoane de 28 de ani care au fost botezate astfel. Nu apare numele de Claudia (exista cel puţin din 1977), iar Claudiu este trecut tot în contul anului 2005 cu toate că sunt persoane botezate din 1971 şi 1973.
Mulţi eroi din cele două războaie mondiale n-au avut loc pe monumente sau în paginile cărţii. A fost omisă cu prea multă uşurinţă activitatea lui Dumitrescu A. Marin în cadrul parohiei Bradu de Jos. Se poate spune că a contribuit decisiv la pictarea bisericii şi la construirea celor două troiţe din zid. Nu amintim aici decât lucrările de amploare.
S-a trecut prea uşor peste politica incoerentă a autorităţilor în domeniul agriculturii. Clădirile fostelor gospodării agricole au fost aduse în stare de ruină şi nu s-au mai făcut investiţii. Utilajele agricole sunt foarte vechi şi posibilităţile financiare ale populaţiei fac imposibilă trecerea la o agricultură zisă europeană. Trebuie spus că statul a avut o atitudine total anti-ţărănească prin desfiinţarea fabricilor de maşini agricole. Oare cu ce se va mai ara pământul? Retragerea statului din agricultură şi industrie după model european a fost o gravă eroare politică şi demonstrează diletantismul celor ajunşi la cârma ţării.
Monografia este lipsită de o analiză detaliată a mortalităţii, un aspect mai puţin plăcut, în comună. Medicina se dovedeşte neputincioasă în faţa valurilor de decese ce se întâmplă în lunile februarie şi martie, adică exact aşa cum se întâmpla şi în 1941. Se pot aduce în discuţie şi cauzele deceselor provocate de alimentaţia incorectă, de tip modern. Epoca supermarketului a dus la înlocuirea produselor naturale cu cele prelucrate industrial şi la o invazie masivă a alcoolului rafinat. Atacurile vasculare cerebrale şi atacurile de cord seceră vieţile multor oameni fără ca autorităţile să ducă o politică eficientă de prevenire. Dispensarul din sat nu are nici măcar un telefon fix, iar aparatura medicală este uzată moral şi fizic.
Bombardamentele americane din 1944 asupra aerodromului de la Geamăna sunt omise, chiar dacă au fost de o intensitate exagerată în raport cu importanţa militară a obiectivului. Gropile rămase amintire din anii războiului în pădurea Podeanca au servit drept rezervoare de apă pentru vitele sătenilor în epoca de secetă de peste an.
Monografia realizată de profesorul Ion Negoi şi Bogdan Negoi poate să fie luată drept exemplu şi de alţi autori pentru completarea istoriei locale, atât de neglijată în favoarea marilor evenimente, a ideologiilor de tot felul şi a integrărilor permanente. Apariţia lucrării a fost favorizată şi de implicarea autorităţilor locale, un exemplu şi pentru alţi primari.

2007-09-12T17:00:00+03:00