Într-o seară târziu domnul Jarek (era un polonez rătăcit de ani buni prin acele locuri) zări un câine negru şi pricăjit în faţa imobilului, tocmai la intrare. Înduioşat, Jarek a urcat în apartamentul său, apoi s-a întors cu lapte, brânză şi cârnaţi, etalându-le pe cimentul umed. Câinele (s-a dovedit că era o căţea) şi-a potolit foamea, privindu-l din când în când pe binefăcătorul său. A doua zi Jarek i-a pus o pernă şi o cuvertură acolo la intrare, în nişa din stânga. După aceea, vase pentru mâncare, apă… Vecinii nu priveau cu ochi buni ascensiunea căţelei Linda (aşa o botezase), care începea să-i sfideze. Mă rog, avea un stăpân, un rost, o situaţie! Parvenise… oarecum, graţie lui Jarek, care începu să-şi neglijeze slujba, alergând în stănga şi-n dreapta după mofturile Lindei (care nu mai mânca orice). Noaptea târziu, când vecinii îşi încuiau ferestrele duşmănoase, Jarek o ducea pe Linda la el în apartament, o spăla, o pieptăna, o lăsa pe covor, pe fotolii – intr-un cuvânt, o răsfăţa pur şi simplu. Se întâmpla uneori s-o pupe pe bot, iar Linda îşi ţinea, parcă, răsuflarea în acele clipe. Îngrozitoare a fost perioada de împerechere, când câinii murdari o încălecau pe Linda chiar în faţa blocului, în iarbă, în băltoace, în murdărie. În acele seri Jarek o spăla cu ciudă pe Linda, reproşându-i una şi alta. Ca s-o salveze pe Linda de atacurile repetate, Jarek a început să procure hrană şi pentru cei vreo zece masculi care se învârteau pe acolo. După o lună, Jarek şi-a pierdut slujba şi a început a cerşi mâncare pentru Linda la rude şi la cunoscuţi. Toţi îi reproşau că a devenit sclavul unui animal. Linda a luat proporţii, s-a îngrăşat, a făcut câţiva căţei. Jarek nu mai prididea cu împrumutul, alimentele, foamea, sănătatea. Vecinii începură să-i arunce în cap apă şi ouă stricate. Linda nu mai încăpea în nişă, devenea tot mai grasă, mare, ameninţătoare, gigantică, obeză. Anumiţi locatari nu aveau curajul să intre în imobil. Unii îşi puseră frânghii solide la balcoane şi se căţărau astfel. Cei mai bătrâni îl strigau pe Jarek să-i ajute, s-o potolească pe Linda, s-o dea la o parte, să-şi poată croi un loc de intrare. Primarul era prea ocupat cu problemele electorale, ca să intervină în coşmarul acelui imobil, astfel că toţi locatarii s-au mutat, fără să poată vinde cuiva apartamentele… Jarek a poftit toţi câinii vagabonzi în imobil. Doamne, ce lătrături, ce veselie, ce schimb de oase! Linda stătea cu Jarek, care era tot mai bolnav şi neputincios. Căţeaua îi aducea de la pubele toate bunătăţile. Îl învelea şi îi lingea faţa în fiecare dimineaţă, cu o răbdare câinească.