ghilimescuFenixul literelor

* Cineva îmbrăca orizontul într-un ochi de animal – ceva de consistenţa unui covor marin abandonat pe o pernă de muşchi în estuarul verde; cineva respira prin pielea ta fără să audă cum se rostogolesc valurile pe care cultivasem flori de seră în toţi anii din urmă. O tandră sângerare în amurg mărul pe care el refuză să-l ia de pe tipsia Salomeei se rostogoleşte ca o tigvă în racursiul clipei ce-şi supravieţuise. Acum te părăseşte şi paznicul, mâna lui înşurubată din umărul tău cuprinde pe altcineva: un chip complementar din origini, Sapho scăldându-se în unda roză ca într-un miez de rodie – căldura albă a heruvului. Tandreţea clipei de nesaţ îndeajuns de scurtă! Nicio greutate nu e să ajung la tine – alintul păsăretului în grădina înaltă precum o tresărire! Chinul de-a apropia malurile printre care se strecoară piroga; delfinul care presimte siluirea carenei, otrava filtrului de-a te vedea dincolo într-un ceas mai devreme.

* Nu eşti niciodată pregătit pe deplin, trezit din somnul de veci să sorbi boarea de vânt care se stârneşte din senin la colţul străzii – niciodată vreo altă dantelă nu coboară atât de sălbatic în mare, atât de jos nu o trag cu frânghiile din cer nici opiul nici mescalina din farmacii/ fata velină din capătul străzii iubeşte spaima rochiilor de a fi intoarse pe dos de furtună; e un piedestal de unde piatra se varsă lichidă în cornetul ei, praf magnetic învăpăiat pe aripi de înger, pori carnivori lipiţi de obraz peste faldurile mătăsii ample. Soldul tău intră acum în adăpost cum seara picăm de oboseală, cum clipa ascultă vaerul eolian al sculelor din sipetul verbului; de nici un folos mărgeanul din larg, alizeul pe care alunecă în sângele tău roşeaţa sângelui ieşit în piele după baia de aburi – e o trecere secretă sub copita oricărui animal, un tăiş aprig ca o lamelă de brici dat în răspăr peste cureaua de antracit.

2007-12-06T17:00:00+02:00