tokmanS-a născut în 1971, în Istambul, Turcia. După încheierea studiilor universitare, în anul 1997, (Universitatea Tehnică din Istambul, specializarea Inginerie Electrică), în perioada 1998-2000, a urmat cursuri de teatru în Anglia. Cu această ocazie a studiat poezia engleză împreună cu poeţi din Londra, la Windsor şi Piccadilly.
Erkut Tokman a publicat numeroase eseuri şi articole despre poezie şi teatru în revistele literare din Turcia. Prin traducerile sale, autorul este cunoscut ca fiind un bun cunoscător al literaturii române şi engleze. El a tradus în limba turcă din creaţia poeţilor Mihai Eminescu, Tristan Tzara, George Bacovia, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, precum şi din creaţia poeţilor mai tineri. Cu aceeaşi pricepere şi rigoare artistică, Erkut Tokman publică şi propriile volume de poezie, astfel, cele două volume Giden ve Kalan / (Ce a fost, ce a rămas), 1999, Ed. Liman, Istambul şi Bilinmezi Dolaşan Ses / (Voci în necunoscut), 2007, Ed. Yitikülke, Istambul, au fost bine primite de critica literară.
                   Niculina OPREA

1

Toate cântecele ştiute de mine au fost uitate,
O voce a despărţirii care valsează
Pe străzile goale, prin vânt
A trecut sfedelind şi veşmintele mele.
Pătrunde în mine, în inima mea.

2007-12-07T17:00:00+02:00