Cugetări

* Sub orice dictatură se poate trăi cu demnitate.
* A-ţi mărturisi o carenţă în faţa unui prost, este ca şi cum a-i da apă la moară în gol.
* Filozofia este o poveste frumoasă pentru minţile libere.
* Nu ridicaţi statui înainte de vreme. Întotdeauna se va găsi cineva care să le demoleze.
* Cea mai mare greutate este să fugi de prostul din tine.
* Prostul râde de tine şi dacă ai lua Premiul Nobel.
* Nu de puţine ori, gloria piere la fel de uşor ca banii.
* N-am prieteni, n-am dezamăgiri.
* O situaţie pe muchie de cuţit poate dura secole.
* Urât lucru este ca puterea să urască frumuseţea.
* Cugetarea este ca somnul: odihnitoare şi răscolitoare.
* De la bestie la geniu, omul poate ocupa, cu prisosinţă, toate celelalte trepte.
* Polemica cu posteritatea unui geniu este o laşitate fără de margini.
* Citind câte o cronică literară, îţi descoperi în bibliotecă o carte, de multe ori bună, pe care nu bănuiai că o ai.
* Omul nu poate scăpa decât cu mare greutate de ridicolul din el.
* Nimic nu cheltuim mai uşor decât timpul.
* Chelul purta ochelari. Numai aşa se putea vedea cu alţi ochi.
* De ce nu mă iubeşti?, am întrebat-o. Îmi este imposibil, mi-a răspuns maşina de scris.
* Adevărul este o cupă cu otravă. Gustaţi-l, laşilor!

2011-06-14T16:00:00+03:00