Laureaţii Concursului de creaţie poetică
,,Ion Pillat …Acolo unde-n Argeş…”, ediţia a-IV-a

Pe mine unul, ispitele acestui secol m-au speriat într-un început. Consumismul şi divertismentul, alături de comunicarea schematizată, prin internet, am crezut că că-l vor îndepărta pe om de esenţa lui. Numai că, după cum bine zicea Noica, printre ispite există şi „buna ispită”. Aşa se face că nu numai că poezia nu dă semne că ar fi pe cale de dispariţie, ba, chiar se manifestă şi-n lumea virtuală. Nevoia de poezie va dăinui cât va dăinui şi omul. Asta pentru că poezia nu este o expresie facilă a fiinţei lăuntrice şi sensibile. Dimpotrivă, poezia este chiar marca sufletului, a unei limbi, a unui neam, este un act major al fiinţei, bine  şi profund definită de Holderlin: „Poezia este o luare în posesiune a realului, o primă reaşezare şi lărgire a hotarelor realităţii în înţelegerea noastră.” Aş mai adăuga la acesta şi faptul că poezia poate fi şi o călătorie în propria uimire. De unde, dacă nu de aici vine şi  nevoia tinerilor de a se defini prin poezie, de a folosi mijloacele clasice şi moderne  pentru a afirma asta, de a opune poezia ispitelor nelucrătoare!
Ca dovadă, pe 17 octombrie, a.c.,  la Centrul de Cultură Brătianu, de la Ştefăneşti, a avut loc festivitatea de premiere a celor mai buni creatori care au participat la cea de-a IV-a ediţie a Concursului de creaţie poetică „Ion Pillat …Acolo unde-n Argeş…’’, organizat de către Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Argeş, Centrul de Cultură ,Brătianu şi  Biblioteca Judeţeană Argeş. Dintre cei 48 de participanţi, deloc puţini în aceste vremuri!, juriul, prezidat de poetul Mircea Bârsilă, a acordat următoarele premii:
Marele Premiul al Consiliului Judeţean Argeş – MIRA GHEORGHE – Piteşti;
Premiul Centrului de Cultură Brătianu-Ştefăneşti – ANDREEA MIHALCEA – Ploieşti, Prahova;
Premiul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Argeş – DIANA LORENA ŢUGUI – Giurgiu;
Premiul Bibliotecii Judeţene „Dinicu Golescu” Piteşti – ADRIAN DINIŞ – Bucureşti;
Premiul revistei Argeş – CARMEN PĂDURARU – Braşov.

2008-12-09T16:00:00+02:00