Romana hai em jes
(Sunt român şi armean)

În momentul în care mi-am propus să scriu succinct despre istoria şi cultura poporului armean, mă voi mulţumi în a pune în evidenţă doar câteva aspecte care ne îndreptăţesc denumirea romana hai.

Geografia
Armenia este situată în vecinătatea Mării Negre, a Mării Caspice şi a Munţilor Caucaz încununaţi de zăpezi eterne, cu legendarul munte Ararat (pe unde a eşuat arca lui Noe). În apropiere îşi au obârşia marile fluvii Tigru şi Eufrat, de numele cărora se leagă apariţia unor strălucite civilizaţii având un rol deosebit în istoria antică. Teritoriul ţării cuprinde lanţuri de munţi, platouri de lavă solidificată, depresiuni intramontane. Părţile cele mai joase coboară până la 650 de metri.
Platoul armean este situat la o altitudine mai mare faţă de a ţărilor învecinate. Aceasta a făcut ca Armenia să fie râvnită de marile imperii limitrofe şi să constituie unul din motivele vicisitudinilor ce s-au abătut asupra poporului său.
În peisajul muntos al Armeniei, un aspect deosebit de frumos îl deţine Muntele Ararat, cu cele două piscuri conice: Araratul Mare (5.156 m) şi Araratul Mic (3.914 m), vechi vulcani stinşi. Numele de Ararat este transliteraţia ebraică a numelui statului antic Urartu. Potrivit legendelor biblice, pe acest vârf s-ar fi oprit, după miticul potop, Arca lui Noe. O trăsătură caracteristică a masivului muntos armean o formează existenţa unor lacuri mari – vom menţiona în ordinea mărimii lacurile Kaputan (Urmia),Van şi Sevan. În prezent, pe teritoriul Republicii Armenia se află lacul Sevan, având o suprafaţă de 1.416 metri pătraţi.
Înţelepciunea poporului a creat o legendă, anume: Un păstor (cioban) s-a îndrăgostit de o prinţesă. În nopţile când lumina Lunii de-abia se întrezărea, prinţesa aşeza o lampă la fereastra castelului, semn pentru cioban să înoate în apele lacului spre a ajunge la castel. Ostaşii din gardă, având misiunea s-o proteguiască pe prinţesa Ahtamar, au aşezat un felinar pe o lotcă (barcă). Păstorul a tot înotat până la epuizare să ajungă la semnal. A obosit şi s-a înecat. Ce păcat! Ce păcat! Pe malul lacului Sevan este ridicată o statuie a prinţesei Ahtamar ce stă cu mâna întinsă spre a lumina drumul trecătorului cu o făclie. Ce frumos! Ce frumos! … În valea fluviului Tigru, temperatura medie a iernii este de 30 C– 60 C şi nu sunt rare ploile în lunile de iarnă. În regiunea Erevanului (capitala), în lunile iulie-august temperatura medie este de 25 C, iar în iarnă coboară în medie la -6,4 . Primăverile şi toamnele sunt scurte.
Bogăţii naturale: Strugurii şi fructele au constituit, din toate timpurile, o bogăţie apreciată. Se găsesc piersici, caişi. Caisul este originar din Armenia, iar romanii (strămoşii noştri) l-au numit armincus.
Fauna: Istoricul get Strabon menţionează că armenii plăteau ca tribut anual Persiei 20.000 de căluţi (mânji). Am fost impresionat de berbecul gras cu coada lungă târâtoare pe pământ (în formă de trapez isoscel cu coada răsucită pe un băţ, în fapt un „camion” pe două roţi ce susţinea coada.
Bogăţiile minerale. Armenia este bogată în excelente pietre de construcţie, precum tuful vulcanic, de diverse culori, mai cu seamă roz, nuanţe ce predomină azi la clădirile construite în oraşe.

Formarea poporului armean
Originea poporului armean se pierde în negura antichităţii. Începând din antichitatea îndepărtată, în inscripţiile akkadiene, cele asiriene şi mai târziu cele partice, numele Armeniei apare în variante: Arme, Armani, Armena etc. În timp ce armenii îşi spun hay, iar ţării îi zic Hayastan.
Nicolae Iorga arăta că armenii şi dacii sunt înrudiţi, fiind şi unii şi alţii triburi ale tracilor, iar Vasile Pârvan scria despre „rădăcina traco-getă-frigiano-armeană”. Începând cu anul 782 înainte de Hristos, regele armean Argişti (să fie o simplă coincidenţă cu Argeş?!, dar Aref: Soare, dar „câmpul lui Muşat – Muşăteşti). Din ordinul regelului Argişti se construieşte cetatea-oraş Erevan (actuala capitală a statului armean).
Prăbuşirea Regatului Urartu la începutul secolului al VI-lea î.Hr. a înlesnit crearea pe acelaşi teritoriu a statului armean, de către populaţia cu precădere armeană care, potrivit teoriei imigrării, a impus limba sa indo-europeană populaţiilor care vorbeau limbi hurrito-urartice.
Limba armeană. Este unanim recunoscut caracterul indo-european al limbii armene ca o ramură distinctă, ca şi greaca şi albaneza. Limba armeană scrisă în alfabet propriu şi literatura armeană corectă, începând cu secolul al V-lea d.Hr., se numeşte grabar, adică limbă scrisă.
Predominanţa limbii populare dă naştere în secolele XII-XVI armenii medii în care se scrie o mare parte din operele de beletristică, istoriografie, drept, filosofie şi documente de cancelarie.
În evoluţia sa, limba armeană trece de la armeana medie la armeana modernă aşcarabar, cu cele două ramuri ale sale, occidentală şi orientală.
Trebuie avut în vedere că sub presiunea dominaţiei turceşti, o bună parte a populaţiei armene din Turcia a devenit turcofonă. În felul acesta, cele două ramuri ale limbii armene s-au legat, păstrând acelaşi fond de cuvinte.  În prezent, prin forţa lucrurilor, armeana modernă orientală a devenit limba de stat a Armeniei, fiind predată în toate şcolile actualului  teritoriu al Armeniei.
Armeana – afirmă savantul francez F. Feydit – este una dintre cele mai elevate limbi civilizate occidentale.
Inventarea alfabetului armean. Meritul principal al acestei opere îi revine lui Mastoţh (călugăr şi cărturar), patriarhul (în armeană, catolicos, fără legătură cu catolicii) Bisericii armene, Sahak Pathev.
Alfabetul armean cuprinde 38 de litere specifice, deosebite de celalalte 14 alfabete existente în lumea noastră.
Simplitatea şi precizia acestui alfabet, precum şi numărul mare de caractere (litere), fac ca el să fie adaptat la sistemul fonetic al multor limbi moderne (inclusiv limba română), chiar şi pentru georgieni (iberi sau gruzini).

O amintire de neuitat, demnă de relatat
Împreună cu prietena de joacă din copilărie, aceeaşi cu colega de studenţie şi viitoarea soţie, colindam muzeele. Am văzut împreună la muzeul din curtea bisericii aflate pe b-dul Carol, colţ cu Armenească, un exemplar, format 7 x 1.000 de file, formatul fiind A4, litografiat, scris de mână. Ni s-au dat lămuriri chiar de unul din cei doi autori şi anume de părintele Balgian, cel ce absolvise de curând Facultatea de Limba şi Literatura Română din Bucureşti. Era un dicţionar etimologic, ce exprima înţelesul fiecărui cuvânt, în cel puţin douăzeci de limbi, cu scrierea în alfabetul limbii respective: paleogreaca veche şi neogreacă, armeană gropar, latină sanscrită, chirilică…. Exemplu: penta (cu litere din alfabetul grec), gropar (cu alfabet armean), ,,,, (latin). Continuă cu relatările savanţilor filologi (etimologi) despre originea şi evoluţia cuvântului. La alcătuirea acestui dicţionar au conlucrat pe o durată de 20 de ani profesorul şi discipolul.
Discipolul respectiv, preotul Balgian, a fost ales de sinodul respectiv drept patriarh (catolicus) Vaschen I-ul şi i-a păstorit pe armenii răspândiţi în toate ţările lumii timp de 50 de ani. În momentele când era vizitat de români la reşedinţa din Ecimiadzin (Armenia), capitala religioasă, convorbirea deosebit de plăcută se desfăşura în limba română.
Am fost emoţionaţi să ascultăm pe cei care au avut înţelepciunea de a-l asculta pe savantul Balgian = Vaschen I-ul.
Cu plăcută surpriză am primit o ilustraţie din Ecimiadzin, din partea lui Ianculescu Radu, fost elev, scrisă cu literele alfabetului armean.
Pietatea armeană. Armenia este ţara care, înainte de toate, s-a convertit la creştinism. Regele Tiridates (Tîrdat), botezat în anul 301 d.Hr., a declarat poporul său ca fiind creştin, la îndemnurile lui Grigorie (Kirkor) Parthev, denumit Luminătorul. După un interval de zece ani, împăratul Bizantin Constantin şi mama sa Elena au consimţit ca poporul să adopte religia creştină prin actul numit Edictul de la Milano. Biserica Armeană se numeşte şi Gregoriană, după întemeietorul ei. După sinodul de la Calcedon (în 451 d.Hr.) a început despărţirea bisericii armene din cea greacă orientală şi de ţările Imperiului Roman de Apus.
În calendarul bisericesc îl sărbătoresc pe Hristos de două ori, la 25 decembrie şi la 6 ianuarie (Naşterea şi Boboteaza), şi sărbătoresc pe 6 ianuarie împreună, respectând afirmaţia din Biblie – că a fost botezat la vârsta de 30 de ani.
Serviciul divin armenesc s-a dezvoltat cu mult înainte de Cruciade (Evul Mediu). Cea mai mare parte din calendarul ortodox (grecesc, zilele sfinţilor) a fost adoptat de credincioşii armeni.
Fireşte că majoritatea armenilor aparţin Bisericii Naţionale Armene, totuşi o mică parte au recunoscut autoritatea papei (Vatican – Roma), în acest sens exemplu îl constituie preoţii stabiliţi pe insula San-Lazaro (lângă Veneţia, Italia) şi demn de a fi menţionat că biserica Bărăţia (Bucureşti), clădită de armeni, aceştia au dăruit-o celor catolici. Pe teritoriul ţării noastre, de-a lungul veacurilor, au fost construite biserica din Bucureşti (catedrala) în 1915, în Moldova, biserica Zamca (cu nume polonez), la Suceava, cea din Roman şi cea din Iaşi, la Tg. Ocna, în Transilvania, la Gherla (când târgul se numea Armenopolis), la Dumbrăveni şi Gheorgheni, în Republica Moldova (Basarabia), în oraşul Bălţi, Hotin, Ibăneşti, cu următoarea menţiune: la Hânceşti era în secolul al XIX-lea moşia prinţului Manuc (hanul din Bucureşti unde s-a mijlocit tratatul de pace, după războaiele ruso-turce). În Piteşti se află pe strada Egalităţii nr. 43 (lângă Garda de Mediu şi Administraţia Finanţelor Publice) o biserică armeană târnosită în 1852, cu hramul Sf. Ioan Botezătorul (Surp Ganbed), în care se fac slujbe în zilele de sâmbătă premergătoare (sau următoare) Crăciunului şi Bobotezei, este deschisă cu excepţia zilelor de luni, la dispoziţia credincioşilor ortodocşi.
Armenii din România (Istoria). După scrierile istoricilor Nicolae Iorga, Bogdan Petriceicu Hasdeu, dintre armeni, H. D. Sirumi şi alţi istorici, primele colonii armene din Moldova au fost anterioare înfiinţării Principatului Moldovei, adică mai înainte de a avea loc descălecatul lui Dragoş de Maramureş în 1348. Negustorii armeni care se ocupau de comerţ internaţional foloseau calea de trecere din Polonia prin Moldova, la porturile de la Marea Neagră.
Nicolae Iorga menţiona că armenii aflaţi la Suceava şi Siret, înainte de întemeierea Principatului Moldovei, au trecut la Iaşi, Botoşani, la Roman, iar infiltrarea continuă la Focşani. Marii voievozi moldoveni Alexandru cel Bun şi Ştefan cel Mare i-au apreciat pe armeni, îndemnându-i să se stabilească în Moldova pentru a contribui la dezvoltarea economică a oraşelor. Ştefan cel Mare a emis un hrisov în care le permitea protecţie şi privilegii armenilor. Treptat, în sânul populţiei armene au avut loc schimbări sociale. Unii armeni s-au transformat în moşieri. Armeni se stabilesc în Muntenia ceva mai târziu decât în Moldova, în a doua jumătate a veacului al XIV-lea, venind din Armenia şi Crimeea. Valuri ulterioare de refugiaţi armeni au găsit adăpost stabilindu-se la Bucureşti, Piteşti, Craiova şi Târgovişte.
În secolul al XVII-lea, armenii ortodocşi-grigorieni şi cei catolici şi-au construit o biserică în centrul Bucureştiului, punându-i numele Bărăţia (Frăţia). Biserica a fost terminată în 1629, iar această parte a oraşului a căpătat denumirea de cartierul armenesc. La scurt timp, biserica a trecut sub jurisdicţia Papei (de la Roma), ceea ce i-a determinat pe armenii gregorieni să-şi clădească în 1638, la marginea de atunci a oraşului, o altă biserică din lemn.
Strada, alături de care a fost construită această biserică situată pe locul unde se înalţă actuala biserică armeană din Bucureşti, târnosită în 1915, a fost numită Strada Armenească. În timpul războiului ruso-turc din 1806, colonia armenească a fost organizată temeinic cu contribuţia lui Manuc Bey Mârzaian (hanul lui Manuc din Bucureşti a fost locul unde s-au purtat tratativele de pace). La începutul secolului al XIX-lea exista un număr important de armeni şi la Piteşti, Giurgiu, Ploieşti, precum şi în multe alte părţi ale judeţului Argeş.    

(va urma)

2010-11-10T16:00:00+02:00