Frumoasele evanghelii poetice ale lui Theodor Răpan
 
Parafrazând un vers celebru pus în seama celui ce a inspirat cele 53 de Fioretti, Marea Poezie e simplă şi firească precum lauda tuturor făpturilor facerii lui Dumnezeu căruia niciun om nu e vrednic să-i spună pe nume… În orice veştmânt şi pe orice suport s-ar afla, când e sinceră şi adevărată, ea cucereşte şi fortifică inimile, înalţă spiritul spre marea taină a revelaţiei integrării în univers a fiinţei noastre celei bete de durată… Aştern pe hârtie aceste gânduri în faţă cu două superbe volume de versuri demne de a sta, atât ca substanţă cât şi ca realizare grafică în absolut orice raft de bibliotecă oricât de pretenţios. Lucrate cu un aplomb profesional demn de respect de către inginerii de carte Sanda şi Ştefan Dulu în Tipografia “SEMNE”, Evanghelia Inimii – Anotimpuri – Jurnal de poet şi Evanghelia Cerului – Zodii de poet sunt, în sensul acreditat de ceva vreme de către avangardişti, două preţioase cărţi-obiect de artă, rivalizând cu tot ce s-a realizat mai bun în materie la noi în ultimii aproape patruzeci de ani. Mă refer, desigur, la ediţia Epica Magna (1978) şi Operele imperfecte (1979), ale lui Nichita Stănescu, însoţite ambele de “mai multe desemne” alb negru şi, respectiv, picto-desenele: “6 ipoteze de bolţi antropomorfe şi 6 studii asupra cubului”, de Sorin Dumitrescu. Mai aproape, nu uit nici Capodopera maxima (2007) sau Oase de înger (2009) de Nicolae Tzone, cărţi “desenate” de Mihaela Schiopu, şi respectiv, de Maxim Dumitraş. De aproape un deceniu, desenatorul ideal al cărţilor de poezie ale lui Theodor Răpan (deşi nu e unicul!) este graphistul parizian Damian Petrescu (originar ca şi autorul din acelaşi Teleorman mitic), ilustrator denumit acum mai în urmă Prietenul-Mag sau Insoţitorul. Pline de o fantezie, când gravă şi când jucăuşă, exploatând sugestiv la maximum spaţiile misterioase din pliurile sau umbrele alb-negrului ori haşuurile culorilor de apă, aglutinând cu uşurinţă planuri şi perspective cu ajutorul inserturilor cu inscriptionări cursive în oglindă – în mai multe alfabete -, extravagante, erotice şi sediţioase împotriva propriei unităţi de viziune, desenele lui Damian Petrescu crează, în mod special, un climat polifonic de lectură poeziei lui Răpan, conferindu-i totodată preţiozitatea indecidabilă a obiectului de artă la care te întorci pentru a-l privi a mia oară.