STEFAN ION GHILIMESCULaura Husti şi sancţiunea fantasticului

Mult, puţin (unii spun că numai pe piaţa literară ies anual circa 16 mii de titluri!), în România începutului de mileniu se scrie pătimaş şi stăruitor, începând de la grădiniţă – unde în cunoştinţă de cauză, nu? se prizează numaidecât valoarea unicităţii şi se decretează înzestrerea precoce – şi până la stabilimentele fericite cu octo şi nonagenari ce n-au apucat să spună tot adevărul cu privire la moartea lui Stalin şi cum a fost, sau cam aşa, în loco kakania comunistă. Pe acest fond, ca să nu se piardă nimic din liniile vreunei doctrine estetice scoase la suprafaţă de prisosinţa spiritului autohton tocmai în somnolenţa vreunui maestru, s-a ajuns, în unele speţe, la recuperarea heteroclitului minereu literar cu dictafonul sau, în cel mai nefericit caz, cu martori sagaci, pregătiţi special şi tiparniţa dată în clocot să descrie, să întregească şi să ratifice evenimentul cu toată seriozitatea… Am văzut, astfel, antologii de versuri ale prichindeilor alcătuite şi recomandate călduros de profesori doctori, şi am descoperit cărţulii cu poze şi năzbâtii ale seniorilor îngrijite de indivizi lipsiţi de orice pricepere ori legătură cu literatura. Cu mic, cu mare, ca apucată, toată lumea care a rămas să-şi etaleze pe aici înzestrarea lucrativă se străduieşte să hurduce căruţa literară, de sub coviltirul căreia se aşteaptă să-şi facă apariţia subit notorietatea, în braţe direct cu paşaportul pentru eternitate…

2007-05-20T16:00:00+03:00