Acum, Simona Ionescu. Doamne, câte experienţe va fi trăit, câte vieţi, persoana aceasta, autoarea? Prin câte situaţii va fi trecut, prin câtă lume va fi umblat, câte tone de literatură va fi citit, câţi oameni va fi cunoscut, de câte ori o fi zăcut, în câte feluri va fi făcut dragoste, de câte ori va fi fost să moară, de căte ori va fi decăzut, de câte ori se va fi purificat?…
Nu e decât o adolescentă de-abia desprinsă din copilărie. Elevă în clasa a XI-a a Colegiului Odobescu din Piteşti, într-o clasă de matematică-informatică. Cu o înfăţişare serafică de fată, de parcă ar fi fost crescută la mănăstire. Blândă ca o pisicuţă care toarce, ţinută în braţe. Doar ochii îi vorbesc în toate limbile pământului. Nu trebuie decât cineva, cel anume care ştie să traducă. În realitate, flacără şi gheaţă. Băieţii o râvnesc şi se tem de ea.
Literatura ei? De o maturitate incredibilă! Mai mult din intuiţie decât din influenţe. Optzecismul? Postmodernismul? Romanele şi poeziile fetelor aflate la modă? Nu a trecut prin asemenea experimente.
A început cu compuneri şcolare atipice, eseuri de meditaţie încă de prin clasa a V-a, când a venit la cenaclul literar al elevilor şi studenţilor din Piteşti. S-a străduit, s-a depăşit şi cred că a reuşit… (M.I.)
 
 
2010-03-21T16:00:00+02:00