Cartea – prieten sau duşman?

,,Urăsc cărţile. Cititul mi se pare o pierdere de vreme’’. Probabil vă imaginaţi că sunt doar cuvintele unui analfabet care, neştiind citi, e de la sine înţeles că nu are cum aprecia lectura. Vă înşelaţi amarnic. Această afirmaţie aparţine deseori unei persoane care are diplomă de studii universitare şi se pretinde intelectuală. Şi nu e părerea unei singure persoane, am putea crea un prototip al ,,şcolitului la cea de-a doua tinereţe’’ prin oportunităţile pe care ţara noastră nu încetează să ni le ofere cu atâta uşurinţă: sistem privat, învăţământ la distanţă şi de ce nu, diplome gata tipărite in schimbul unei sume considerabile de bani.
Asistăm la o analfabetizare în masă a poporului român sau România se confruntă în acest moment cu un analfabetism funcţional care are drept consecinţă dezinteresul românului secolului 21 faţă de tot ce înseamnă carte? Că doar dacă nu înţelegem ce citim, ce sens mai are să ne obosim? Nu e doar o pierdere de vreme? Oricare dintre cele două ar fi cauza, situaţia este îngrijorătoare. Şi stânjenitoare. Potrivit ultimului Recensământ din România, realizat în 2002, avem peste 500.000 de analfabeţi, diferenţiaţi la nivelul etniilor. Astfel, 2,1% din românii de peste 10 ani sunt analfabeţi, la fel şi 1,4% dintre maghiari şi 0,9% germani. În ceea  ce-i priveşte pe rromii şi turcii din ţara noastră, peste 20% nu ştiu să scrie si să citească. Conform rapoartelor organizaţiilor internaţionale, România are una dintre cele mai mari cote de analfabetism din Europa. Cauzele analfabetismului sunt multiple: dezinteresul părinţilor pentru şcoală, reţinerea copilului pentru activităţi gospodăreşti, imposibilitatea părinţilor de a asigura copilului mijloacele materiale necesare frecventării şi chiar lipsa certificatelor de naştere în cazul rromilor. Toate acestea stau la baza abandonului şcolar care duce la creşterea analfabetismului şi implicit la numărul redus de cititori. În încercarea de a soluţiona această problemă, Naţiunile Unite au proclamat deceniul 2003-2012 unul pro-şcolarizare.
De la analfabetism la analfabetism funcţional e cale lungă. De ce, deşi ştim citi, nu înţelegem ce citim? Opinia specialiştilor este că principala metodă de învăţare a românilor este memorarea, de unde şi dificultatea elevilor de a face corelaţii între secvenţele de informaţie cuprinse în text. Mai există şi explicaţia următoare: dezvoltarea vocabularului, a comunicării verbale şi nonverbale, a gândirii logice, se petrec la vârste foarte mici, începând de la câteva luni. În această etapă de dezvoltare a copilului, considerată ca fiind cea mai importantă, în sistemul de educaţie finlandez, copilul este asistat de educatori cu înaltă calificare, atent selecţionaţi dintre absolvenţii de studii superioare, cu 4-5 ani de pregătire psiho-pedagogică riguroasă. În schimb, în România analfabetismul funcţional este prezent prin existenţa unor absolvenţi cu diplomă, dar slab pregătiţi din lipsa cadrelor didactice calificate…
Cele două situaţii justifică numărul redus de cititori din ţara noastră, dar, să fim serioşi, nu toţi suntem analfabeţi sau ,,analfabeţi funcţional’’. Ce ne determină totuşi să nu avem dorinţa minimă sau curiozitatea de e deschide o carte? Se spune ca trăim într-un secol al vitezei, că viaţa noastră are un ritm mult prea alert ca să facem faţă, că alergăm între trei job-uri ca să ne plătim ratele la maşină şi la casă. Dar cum rămâne cu timpul liber pe care fiecare dintre noi îl avem, fie el cât de puţin? Nu e mai simplu să tragem de greutăţi la sălile de forţă sau de fitness, să ne bronzăm tenul prea alb în luna ianuarie, să hoinărim prin mall-uri ca să nu ratăm ultimele colecţii, să stăm ore în şir în faţa oglinzii ca să dăm apoi bine pe terase sau în cluburi? Şi, în cazuri fericite, ca să nu zicem că nu suntem ,,citiţi’’ intrăm pe google sau pe dex online şi ne îmbogăţim cultura generală cu câte un nume de scriitor sau cu câte un neologism. Iar dacă, întâmplător, ni se recomandă o carte bună, cea mai simplă variantă e să facem rost de ecranizarea ei şi să o ,,citim’’ în maxim două ore. Să nu înţelegem că ar trebui să revenim la epoca primitivă sau să nu ne preocupăm de aspectul nostru, dar oare ar trebui ca viaţa unora să se reducă numai şi numai la asta? Potrivit unui studiu recent, numai 41% dintre români mai citesc, cel puţin o dată pe lună şi cel mai adesea ziare şi reviste, majoritatea preferând să-şi petreacă timpul liber în faţa televizorului şi în procentaj şi mai mic să participe la spectacole, concerte, să viziteze muzee, expoziţii de artă. Credem sau nu că lectura mai e la modă în zilele noastre, ar trebui să cultivăm gustul pentru carte încă din sânul familiei şi să-l încurajăm în sistemul educaţional pentru că aşa cum spunea şi Miron Costin ,,în vremuri vitrege, nu este totuşi bucurie mai mare pentru om decât deschiderea unei cărţi. Pentru că astfel vei afla ce-au gândit alţii. Apoi, închizând-o, vei afla şi ce gândeşti tu. Chiar dacă o carte este un sfătuitor rece, ea este, sigur, un prieten’’.

2009-09-09T16:00:00+03:00