Sample Image

 

 

Deşi a debutat în 1976, şi se bucură de apariţii constante în revistele literare, poetul Virgil Diaconu nu a publicat foarte multe volume de poezie. După ştiiţa mea, poetul a publicat trei volume înainte de 1989, şi patru după acest an. Ştiut fiind că poetul face parte din rândul şaptezeciştilor, şi conştientizând starea literaturii de după anul menţionat mai sus, Virgil Diaconu se află în dificila situaţie de-a nu fi fost receptat la adevărata lui valoare. Chiar dacă volumele sale au fost primite destul de bine de critica literară, faptul că poetul nu a făcut parte dintr-un anumit cerc literar a dus la aprofundarea sentimentului de poet singuratic.

 

2006-10-21T17:00:00+03:00