DIN POEZIA LUMII

Andrei VOZNESENSKI (1933 – 2010), Federaţia Rusă

Poet, prozator, pictor, arhitect, cel mai popular poet al generaţiei şaizeci, din care fac parte Evgheni Evtuşenko (n. 1933), Bella Ahmadulina (1937-2010), Robert Rojdestvenski (1932-1994). Primul său volum de versuri, „Mozaic”, apărut în oraşul Vladimir, trezeşte furia ideologilor comunişti, redactorul cărţii fiind destituit din post. Apoi, împreună cu Ahmadulina şi Evtuşenko, cade în nemila lui Hruşciov care, la o întâlnire cu intelectualii la Kremlin, îi strigă poetului (o bună parte din cei din sală aplaudau): „Cără-te, domnule Voznesenski, la stăpânii dumitale! Îi voi ordona lui Şelepin, şi el vă va iscăli paşaportul pentru străinătate!” Şi chiar i se permite să plece în SUA, unde este tradus de Robert Kennedy, se împrieteneşte cu Allen Ginsberg şi Arthur Miller. Poezia lui e una „cu şcoală” la Maiakovski (cel din tinereţe), Pasternak, dar şi la cea a poetului futurist Semion Kirsanov. (Traduceri, note, prezentare – LEO BUTNARU)

PARISUL FĂRĂ RIME

Parisul e răzuit. Parisul e garnisit.
Îl bat cu get de nisip dintr-un aparat,
Matroanele din epoca rococo
Sunt roase de duşul Charcot*.

Şi am zis: „Trebuie neapărat –
Să scoţi de pe obiecte exteriorul strat,
Să vezi lumea fără învelitoare
Scheme pernicioase şi pereţi baroci”.

Eu eram ridicol prin predestinare,
însă patroana noastră, madam Lanchon,
făcu: „o-lea-lea, amicul meu!…” şi dintr-o dată –
oraşul s-a preschimbat,
zidurile dispăruseră, mai bine zis, au devenit transparente,
peste străzi, precum legături de baloane colorate,
atârnau odăile,
fiecare luminată altfel,
în interior, precum în ciorchini,
ardeau figuri şi paturi,
obiectele îşi aruncau carapacele, copertele, învelişurile,
peste masă
se încovoia maroniu ceaiul, păstrând forma ceainicului,
de asemenea, păstrând forma conductei,
pe tavan se prelingea argintia apă rotundă,