Nu a trecut nici o lună de când am condus pe ultimul său drum – spre eternitate – un mare fiu al Argeşului, un fiu cu care ne mândream toţi argeşenii; a plecat dintre noi marele dramaturg şi om de cultură Paul Everac.
A venit spre lumea teatrului după ce a îndeplinit mai multe meserii. A fost, pe rând, avocat pledant, contabil, cantaragiu, muzeograf şi şef de protocol la Marea Adunare Naţională.
Când a devenit liber şi-a căutat un loc de muncă. Îi venise sorocul să se însoare cu Smărăndiţa din Hălmagiu. În căutarea unui serviciu, a ajuns şi la Sibiu, la vechiul său prieten, regizorul de neuitat, poetul şi omul de cultură Radu Stanca, directorul teatrului din localitate. Pe străzile oraşului apăruseră afişe care anunţau concertul marelui pianist Valentin Gheorghiu, cu care Paul era foarte bun prieten. Îl caută  la hotel şi împreună se aşază la o masă la Împăratul Romanilor. Au tot depănat amintiri până spre miezul nopţii. La despărţire, Valentin s-a oferit să-l conducă spre locuinţa lui Radu Stanca, unde era găzduit. Dar Everac a refuzat. Urma să se revadă la concert.
Pe drum este acostat de o patrulă care l-a confundat cu un borfaş. Toate argumentele că nu este el borfaşul căutat, i-au fost în defavoarea lui, nici una, nici alta, este băgat la zdup pentru patru zile şi patru nopţi. Disperat, îl roagă pe şeful patrulei să-i permită să meargă la concert, iar acesta, băiat mai subţire, l-a învoit oprindu-i actele.
După concert s-a întors la poliţie, dar l-a rugat pe Valentin să-l anunţe pe Radu Stanca ce i s-a întâmplat, lucrurile s-au lămurit şi astfel Everac a scăpat de pârnaie.
Cum tot pe atunci am citit cu interes piesa lui „Poarta”, care era publicată în revista „Viaţa Românească”, mi-a plăcut mult şi cum făcusem parte din conducerea Teatrului „Davila”, am propus-o consiliului artistic şi a intrat imediat în repetiţie. Virgil Sacerdoţeanu era regizor şi m-a rugat să-i fiu regizor secund şi interpret al hâtrului Moş Gavrilă.