Despre împiedicările literaturii române aflate
în drum spre Europa

"Naţiunile n-au oameni mari decât în pofida voinţei lor, ca şi familiile. Ele fac tot ce pot ca să nu-i aibă."
                 Baudelaire

Am crezut întotdeauna că scriitorul trebuie să iasă din casa sa şi să-şi cucerească oraşul. Am crezut că el trebuie să iasă din oraşul său şi să-şi cucerească ţara. Şi, în fine, am ştiut că el trebuie să iasă din ţara sa şi să cucerească lumea. De fapt, a fi scriitor înseamnă tocmai a ieşi din oraşul şi din patria ta, înseamnă chiar a te face cunoscut în lume şi, fireşte, a crea la acest nivel, al lumii, al spiritului de pretutindeni. Dacă noi avem pe masă cărţile marilor scriitori de aiurea, înseamnă că ei tocmai au ieşit din oraşul şi din patria lor, înseamnă că ne-au cucerit prin spiritul, universal, al operei.
Năzuinţa scriitorului de a cuceri lumea este problema firească a oricărei literaturi, adică problema literaturii din orice parte a lumii. Vom deosebi însă această năzuinţă, acest vis, acest proiect de credinţa că literatura română contemporană despre care vorbim va intra aşa, una-două, în lume, în Europa, şi că Europa ne va întinde de îndată covorul roşu al gloriei. Poate că înainte de a trece graniţa literatura română ar trebui să stea mai întâi foarte bine pe propriile ei picioare, să treacă hotarul propriilor incertitudini, să fie, cumva, pregătită pentru marea întâlnire cu lumea. Deocamdată, literatura română contemporană suferă de câteva împiedicări ce o ţin bine legată în bătătură. Dar să vedem care sunt acestea şi ce s-ar putea face pentru a o elibera de ele.