Mausoleul Mateiaş

Motto: „V‑am adunat aici, eroi ai munţilor, dealurilor sau câmpiilor Muscelului şi Argeşului, ca un pios omagiu pentru vitejia de a plămădi, din sângele vostru, împreună cu alţi fii ai ţării, întregirea neamului românesc. Glorie nemuritoare!”
 (Text aflat la intrarea în Osuarul Mausoleului, 24 octombrie 1984)

Un sfert de veac de la inaugurarea Mausoleului Mateiaş

Complexul Memorial Mateiaş, inaugurat la 24 octombrie 1984, este dedicat eroilor căzuţi în luptele de apărare din octombrie‑noiembrie 1916, purtate pe culoarul strategic Giuvala – Câmpulung Muscel. Edificarea, extinderea şi amenajarea au fost realizate în etape diferite.
La 18 iunie 1928, un comitet de iniţiativă din Câmpulung Muscel a hotărât să se facă demersuri în vederea construirii, sub egida Societăţii „Cultul Eroilor”, a unui mausoleu pentru cinstirea eroilor originari din această parte a ţării, dar şi a celor înregimentaţi în alte unităţi militare participante la rezistenţa din ultimele luni ale anului 1916, de pe înălţimile Mateiaşului.
A fost ridicat după planurile arhitecţilor Dumitru Ionescu‑Berechet şi State Baloşin, de către o antrepriză italiană din Câmpulung, edificarea lui prelungindu‑se până în 1935. Este o pioasă capelă pentru rememorarea faptelor de arme ale celor căzuţi la datorie pe durata luptelor din octombrie–noiembrie 1916. Pictura de atunci a fost realizată de Olga Greceanu, in tempera, sugerând unitatea armatelor aliate victorioase împotriva Germaniei şi Austro‑Ungariei.
Amplitudinea de astăzi a Complexului Memorial Mateiaş s‑a conferit, totuşi, în perioada 1980‑1984. Atunci au fost realizate: terasa de paradă, scările de acces, camerele muzeale, expoziţia permanentă de istorie, esplanade, basorelieful, decorarea artistică a mausoleului, reamenajarea osuarului, inscripţiile interioare şi exterioare, plantaţiile de conifere ce delimitează perimetrul, amenajarea parcărilor, fixarea vegetativă a pantelor din apropiere etc. Apoi, după 1990, s‑au finalizat diorama şi alte oportunităţi adiacente.

2011-05-08T16:00:00+03:00