Când am iniţiat concursul şi caietele, am pornit de la constatarea că, după 1990 îndeosebi, clasicii noştri, sub presiunea experimentării atâtor isme generaţioniste, au intrat într-un nedrept con de umbră. Din motive binecuvântate, m-am limitat, public, la Vladimir Streinu, deşi sunt atâtea personalităţi care au creat cultura română modernă şi care trebuie să rămână prezenţe vii pentru literaţii de azi şi de mâine.
Iniţiativa nu este una exclusivă, desigur, ea vine în completarea altor eforturi pe care streinişti de marcă le-au făcut şi le fac (fie la nivel de publicaţii – Revista de istorie şi teorie literară, Caiete critice, Jurnalul literar, România literară, Adevărul literar şi artistic, Litere, Argeş, Literatorul, Calende, Suplimentul de Duminică -, fie la nivel de… localităţi – Bucureşti, Găeşti, Târgovişte, Piteşti ori Teiu). Sincer de tot, visam, practic, la o coagulare, în jurul concursului/ caietelor/casei memoriale, sub spiritul tutelar al d-nei Ileana Iordache-Streinu, a tuturor eforturilor pentru recuperarea moştenirii streiniste. Dar, vai, şi în lumea mică a streiniştilor, există încă prea multe orgolii ! Dacă vine X, nu particip !, exclama cineva. Scapă-mă de Y, mă ruga cineva! El are dreptul moral să scrie, să vorbească?!, insista altul. Etc., etc.
Din fericire, există câţiva oameni care vor duce flacăra mai departe, preluând-o, din mers, de la veteranii streinişti. Chiar dacă anul acesta Concursul naţional de critică şi istorie literară Vladimir Streinu e fără câştigători (am ridicat ştacheta, nu e suficient să scrii un eseu dacă nu aduci ceva nou !), Caietele rămân o provocare. Iar întâlnirile de la Teiu un nou prilej de proiecte – o ediţie critică, un bust… Le merită, inutil să o spunem aici!   
Vladimir Streinu, e recunoscut de toţi, a rămas în cultura română ca unul dintre cei mai importanţi critici literari din toate timpurile. În lipsa unei ediţii integrale a operei sale (estimată la aproape 20 de volume), interpretările critice rămân aproximative. De pildă, publicistica sa politică ar releva un chip cvasinecunoscut al celui ce promova estetismul (de apariţia, în volum, se îngrijeşte chiar fiica sa, d-na Ileana Iordache-Streinu, care, anul trecut, a publicat o serie de articole în România literară, Argeş şi Caietele Vladimir Streinu nr.2). Personalitate fecundă, se mai ştie că Vladimir Streinu este autor al atâtor pagini de critică literară, că a construit o teorie originală asupra versificaţiei moderne, fiind, el însuşi, rob al himerei poeziei şi al ritmului imanent, că a fost editor şi că a lăsat o viziune decisivă asupra clasicilor noştri, că a tradus strălucit din Shakespeare şi Proust, că a fost un profesor strălucit (chiar dacă nu a fost şi pe placul lui Marin Preda), că a condus, întemeiat şi reîntemeiat revista Kalende, că a fost director al Editurii  Univers, iniţiind proiecte de anvergură naţională, că a fost interzis şi deţinut politic ş.a.m.d. Mai puţin se ştie faptul că Vladimir Streinu şi-a încercat mâna şi în proză. Astfel, am descoperit, în Revista Fundaţiilor Regale, schiţa unui roman subiectiv, intitulat, simplu şi provocator, Literatură. O proză pe care o supunem spre atenţie nu numai criticilor şi istoricilor literari, ci şi… romancierilor postmodernişti. Oferta generoasă a lui Vladimir Streinu rămâne valabilă.
Cum spuneam, Caietele Vladimir Streinu se doresc a fi o provocare. De la publicarea de inedite până la apariţia de volume. Cele despre sunt încă puţine. Le menţionez aici, nu fără un interes: Serafim Duicu – Vladimir Streinu. Critic, istoric literar, estetician al poeziei şi poet (Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1977), Vladimir Streinu, interpretat de…, antologie, studiu introductiv, tabel cronologic şi bibliografie de Emil Vasilescu (Editura Eminescu, Biblioteca critică, 1984), Vasile Fălcescu – Teiu, cuibul părăsit al lui Vladimir Streinu (Editura Didactica Nova, Piteşti, 1998), Emil Vasilescu – Vladimir Streinu (Editura Bibliotheca, Târgovişte, 2002), Vasile R. Fălcescu – Viaţa lui Vladimir Streinu (Editura Tiparg, Piteşti, 2005) şi, în fine, Vasile R. Fălcescu – Vladimir Streinu şi himera poeziei (Editura Tiparg, Piteşti, 2008). Au apărut şi ediţii noi, reeditări.
Pe când ediţia integrală ?