Articol

ESEU

ISABELA VASILIU SCRABAEliade şi Culianu în universul minciunii post-decembriste

Motto: «Mircea Eliade, avec un génie qui lui est propre, a mis clairement a la portée de  tous l’analyse des comportements de l’homme religieux» (Michel Meslin).

Din felul cum a fost tipărit la Editura Humanitas DICŢIONARUL RELIGIILOR (1993), tradus de Cezar Baltag, se dezvăluie tendinţa oficială post-decembristă de a-l propune pe Culianu în locul lui Eliade, coborându-l  pe cel mare si înălţându-l pe cel mic, «uitând» prea sistematic spre a nu părea înadins că în Olanda (1976-1987) Ioan Petru Culianu a fost profesor de italiană, numit conferenţiar în 1986 şi că la universitatea din Groningen unde preda italiana a ţinut doar o dată un curs de istoria religiilor (v. I. P. Culianu, Cuvânt înainte la volumul Eros şi magie).
 Dacă în Franţa, cei de la Editura Plon au marcat pe coperta Dicţionarului religiilor, alcătuit prin extrase din opera lui Eliade, cu corp de literă mare numele lui Eliade drept autor si cu o literă de vreo trei ori mai mică numele lui Culianu (Paris, 1990), în România post-decembristă s-a pierdut de mult dreapta măsură: La Universitatea din Iaşi se vorbeşte de «paradigma Eliade-Culianu de interpretare a mitului» (prof. Nicu Gavriluţă) de parcă chiar ar exista o asemenea fantezistă paradigmă, iar la Bucureşti, editorul Dicţionarului religiilor pune numele lui Culianu pe acelasi rând şi cu acelaşi corp de literă cu numele lui Eliade. Or, autorul ISTORIEI CREDINŢELOR ŞI IDEILOR RELIGIOASE (Mircea Eliade, Histoire des croyances et des idées religieuses, vol. I-III, Payot, Paris, 1976-1983),  a stabilit el însuşi  fişele din componenţa acestui dicţionar pe care, după moartea maestrului, discipolul  l-a realizat prin consultarea operei eliadeşti (v. Dicţionarul religiilor, Cuvânt înainte, Ed. Humanitas, 1993, p. 11).