De la început, ca atenţionare, trebuie precizat faptul că expresia “A cădea pe gânduri” înlocuieşte cu mare succes o altă expresie, cu mult mai potrivită universului practicii gândului în general şi al practicii filozofării în special. Această expresie, care o precede pe aceea amintită mai sus, este expresia “A sta pe gânduri”.
În fond, expresia “A cădea pe gânduri” este un act de metaforizare, metaforizarea conţinutului expresiei “A sta pe gânduri”. O metaforizare nefericită, în cazul acesta, în cazul practicii gândului în general şi al practicii filozofării, în special.
Expresia “A cădea pe gânduri ” este mai des folosită pentru motivul că verbul “A cădea” este fără îndoială mult mai spectaculos decît verbul “A sta”. Verbul  “A sta” este asociat cu ideea de a nu face nimic şi, mai departe, cu ideea de a nu se întâmpla nimic. Un verb total neproductiv. Pe lângă acesta, verbul “A cădea” reprezintă o acţiune, un mic spectacol. Se întâmplă totuşi ceva. Beneficiem de ceva. Acesta este un verb productiv. “A sta“ nu reprezintă pentru noi nimic interesant. Nu ne bucură deloc acţiunea ascunsă a acestui verb. O preferăm întotdeauna în locul acesteia pe aceea aflată mai  la vedere şi exprimată prin verbul “A cădea”. Faptul că se mai cade si pe gânduri este deja prea mult.
Spectacolul expresiei “A cădea pe gânduri”     merită cu adevărat să fie văzut. Pentru aceasta nu ne trebuie mare lucru. Doar un pic de imaginaţie. Deci, să ne imaginăm un om căruia i se întâmplă să cadă dintr-o dată pe nişte gânduri. Odată imaginată, derulată şi iar derulată, secvenţa este de-a dreptul şocantă şi, bineînţeles, destul de comică în acelaşi timp, căci nu numai el, omul, se va speria, ci si gândurile în cauză. Şi este firesc să fie aşa. Cine nu trage o sperietură  zdravănă atunci când i se întîmplă să cadă peste ceva sau peste cineva? Şi cine nu este şocat, la fel de zdravăn, atunci când se trezeşte cu ceva sau cineva căzând peste el?
În cazul expresiei “A cădea pe gânduri”, dincolo de „poezia” acesteia, trebuie avut în vedere acest mic spectacol, spectacol în care este greu să ne imaginăm o relaţie între om si gânduri fără să nu zâmbim cel puţin.
În concluzie, atunci când vrem să exprimăm relaţia pe care dorim să o avem cu gândurile, din perspectiva gândirii, din perspectiva practicii gândului, trebuie, în mod normal, să folosim expresia “A sta pe gânduri”.
Este adevărat  că şi în expresia “A sta pe gânduri”se află cuprins un spectacol, dar aici avem de a face cu un spectacol impresionant, un spectacol  în care omul gîndind ne apare în postura unui îmblânzitor de animale sălbatice. Ştim cu toţii cât de greu ne este să ne stăpânim gândurile, aceste singuratice şi rebele făpturi.
“A sta pe gânduri” înseamnă a te simţi bine în relaţie cu acestea, cu gândurile, înseamnă că undeva într-o anterioritate ai avut puterea de a le struni, de a le controla, iar mai apoi de a le “călări” pur şi simplu.
A ajunge la performanţa impusă de expresia “A sta pe gânduri” nu este deloc uşor. Cînd unui om i se întâmplă aşa ceva, avem de a face cu un spectacol grandios. Se înţelege că sunt foarte puţini cei care pot sta pe gânduri. În general, în mod ciudat, se pare că pentru mulţi dintre cei care practică gândul este mult mai bine, mult mai reconfortant, să cadă pe gânduri. Dar, în planul gândirii, este foarte greu de imaginat cu ce anume se pot alege aceştia dintr-o astfel de involuntară si permanentizată aventură a practicii gândului în general.
Pentru a nu mai lua atâtea “căzături”, atunci cînd li se întâmplă să gândească, le sugerez acestora să exerseze în a sta pe a cădea pe gânduri.