Cho Oyu – Valea Danului, între imagine şi cuvânt

Întâlnirea din luna decembrie a Clubului iubitorilor de cultură din Curtea de Argeş s-a desfăşurat la Muzeul Municipal şi a adus în faţa asistenţei (numeroase) pe Alex Găvan, cu expoziţia de fotografie Învingând munţii din tine, şi pe Mariana şi Mihai Golescu, autorii volumului Comuna Valea Danului, judeţul Argeş. File de cronică.
Alex Găvan este posesor al unei diplome în afaceri internaţionale, are 25 de ani, este iniţiatorul proiectului CloudClimbing şi este cel mai tânăr alpinist român care a urcat, fără oxigen sau şerpaşi, la peste 8000 de metri (a cucerit vârfurile Cho Oyu şi Gasherbrum 1).  
Fotografiile expuse sunt din ascensiunea vârfului Cho Oyu şi Alex, cu degajare, firesc, a împărtăşit asistenţei din trăirile, din bucuria lui. „Cel mai important e să ai curajul să îndrăzneşti”. El a îndrăznit şi a probat-o şi cu proiecţia unor filme făcute pe vârf. A fost o  pledoarie pentru curaj şi natură care a copleşit publicul şi l-a lăsat fără întrebări.
După o scurtă prezentare a volumului Comuna Valea Danului, judeţul Argeş. File de cronică făcută de dl. Păun, autorul Mihai Golescu a făcut trecerea între cele două „înălţimi” – Cho Oyu, peste 8000 m, şi Valea Danului, peste 700 m – printr-un omagiu adus alpinistului, pe care l-a numit „frumos nebun al marilor înălţimi”. S-a vorbit despre dorinţa de a sparge tipare versus dorinţa de a aşeza în tipare lumea satului unde s-a născut veşnicia.
Filele de cronică ale satelor Valea Danului şi Verneşti sunt, conform spuselor autorilor, o monografie perfectibilă, rezultat al muncii multor ani. Contrar aşteptărilor, cartea este scrisă pe un ton cald, colocvial, afectiv. Contrar de două ori: este o cercetare monografică, dar nu are exprimarea convenţional-ştiinţifică întâlnită în mod normal la lucrările de gen, şi apoi este scrisă de Mihai Golescu, jurnalistul incisiv, cu verb impetuos, care e cald şi sensibil când trebuie să pună în cuvinte locurile natale. Sunt remarcabile ţinuta grafică a volumului şi ilustraţiile.
La finalul întâlnirii, d-na Paula Fulga a prezentat două aranjamente Ikebana de sezon şi asistenţa a sărbătorit cei doi ani pe care Clubul iubitorilor de cultură i-a împlinit, prilej cu care a „primit” şi o pagină web:   http://www.cic-cdearges.ro.
Bun amfitrion, acad. Gh. Păun a întreţinut, şi de astă dată, o atmosferă de  întâlnire între prieteni, cu „ieşiri protocolare din protocol”, cu o regie flexibilă şi improvizări strălucite.

2008-01-30T17:00:00+02:00