Natură statică, muzică şi manifeste…
Regal de pictură la Metopa

„Gheorghe Pantelie şi Ion Pantilie sunt doi dintre cei mai importanţi pictori la nivel naţional. Ei sunt, totodată, cunoscuţi în străinătate, de vreme ce lucrări ale lor se află în Grecia, Polonia, America, Germania”, a spus la vernisajul expoziţiei de la Metopa Gheorghe Dobrică, el însuşi unul dintre plasticienii de valoare ai oraşului.

Expoziţia lui Gheorghe Pantelie şi Ion Pantilie de la Galeria Metopa (14 august 2007) a fost una dedicată în genere naturii statice. Ea probează pasiunea pentru compoziţia obiectuală şi pentru colaborarea cromatică a acesteia cu acel agent subtil, cunoscut sub numele de lumină. De fapt, lucrările pun în pagină câteva obiecte – masa, sticla, vasul, perdeaua, faţa de masă –, care se repetă în compoziţii (compuneri) diferite şi în subtile raporturi cu lumina.
La Ion Pantilie primează claritatea, strălucirea cromatică (culori şi tonuri mai puternice şi o foarte uşoară dezechilibrare componistică, în timp ce Gheorghe Pantelie este mai echilibrat (static) în compoziţie, iar culorile, deşi diferite, sunt foarte apropiate, griurile lor tinzând către monocromie. Oricum, dacă nu eşti atent, subtilitatea cromatică a lucrărilor îţi scapă. Ion Pantilie este mai aplecat către concretul obiectelor, Gh. Pantilie are tente abstracte şi chiar trei lucrări abstracte. Nota comună a lucrărilor este… valoarea lor indiscutabilă şi, într-un fel, liniştea pe care o degajă. În mare, vorbim de o expoziţie cu lucrări excelente, care onorează urbea, care ridică urbea la nivelul culturii. Sau care probează, alături de scriitorii de aici, forţa culturală a urbei.

Evenimentul a fost marcat de vocea vibrantă a Adinei Badea. Au participat pictori, scriitori, personalităţi diverse, din care amintim: primarul Tudor Pendiuc, Anca Barbu, Gheorghe Barbu, Spiridon Cristocea, Mihail Georgescu, Dănuţ Bica, Jean Dumitraşcu, Mariana Boncea. N-ar fi fost rău să filmăm în sala Metopa, adică la un asemenea eveniment cultural, şi un director de ziar. N-a fost să fie! Deşi evenimentul a fost mediatizat de o parte a presei scrise.

Nu am încheia fără să amintim că cei doi pictori au avut un foarte important rol în punerea pe picioare a Filialei Piteşti a U.A.P. Ei şi colegii lor au reuşit să obţină de la stat atelierele de creaţie din Sfânta Vineri şi din buricul târgului, pentru care plătesc chirii modice şi pot lucra liniştiţi. Artiştii plastici sunt, astfel, cea mai bine organizată breaslă artistică din oraş. Pentru care o felicităm şi invidiem în aceeaşi măsură.

Şi un fapt inedit: Ion Pantilie a împărţit vizitatorilor câte două pagini, un fel de manifeste-crezuri artistice ale celor doi expozanţi. Muzica Adinei şi Cuvântul manifestelor au mers, aşadar, braţ la braţ prin catedrala Metopa, într-o după-amiază de august, a unui veac oarecare, în unul din oraşele sudului…

2007-09-16T17:00:00+03:00