Şi la Botoşani, poezia iese în stradă

Zilele de 14 şi 15 iunie au fost, cultural, cele ale Concursului Naţional de Poezie şi Interpretare Critică a Operei Eminesciene “Porni Luceafărul”, de la Botoşani.
Un bun prilej ca poezia, cântecul şi editurile să iasă în stradă: mă refer la recitalul celor peste 20 de poeţi, la cântecele lui Ion Zubaşcu şi Florin Săsărman, la Editura Vinea, care şi-a desfăcut cărţile printre versuri şi note muzicale… Tot pe strada promenadei botoşănene, subsemnatul a reuşit performanţa secolului: aceea de a vinde cinci cărţi (din Jurnal erotic şi Destinul poeziei moderne); un fapt care, în seceta actuală de cititori, apare ca fiind de pură ficţiune…

Ţinta concursului de la Botoşani este însă descoperirea şi promovarea tinerilor poeţi şi critici literari. Fapt pentru care 13 dintre cele mai importante reviste literare din ţară au premiat tot atâţia poeţi şi critici literari pe cale… Mai mult de atât, doi autori au debutat editorial, graţie editurilor care s-au angajat în această lucrare.
Concursul de la Botoşani face de 27 de ani acest lucru, iar din ‘90 încoace el şi-a liberalizat activitatea atât în sensul ridicării cenzurii, cât şi al numărului de premiaţi. Cum (nici) faţă de tinerii scriitori Statul nu mai are responsabilităţi editoriale, acţiunea de la Botoşani, foarte bine pusă în scenă de poetul Gellu Dorian, este binevenită. Revista Cafeneaua literară a avut astfel prilejul să premieze un tânăr talentat în clasa XII-a din Săveni – Bogdan Federeac.
Constatăm cu acest prilej că tinerii sunt băgaţi în seamă şi promovaţi fie pe banii instituţiilor de cultură, fie pe cei privaţi ai editurilor. Uneori, cei care participă la cele aproximativ 15 concursuri care se desfăşoară anual în ţară, ajung să obţină, în câţiva ani, 20-30 de premii, iar cei mai merituoşi dintre ei au şansa de a debuta editorial la edituri private importante: Editura revistei Convorbiri literare, Vinea, Augusta, Princeps Edit, Junimea şi altele.
Se întâmplă chiar ca un autor să debuteze editorial de mai multe ori. De pildă, Aida Hancer debutează pe 5 iunie a.c. la Princeps Edit a poetului Daniel Corbu, cu placheta Amadiada, iar pe 15 iunie a.c., la Editura Vinea, a poetului Nicolae Tzone, cu placheta Eva nimănui!…
Ajunsă acasă, la Vaslui, Aida va trebui să hotărască dacă acceptă cel de-al treilea şi cel de-al patrulea “debut” la editurile Augusta şi respectiv Saeculum… Dar, fireşte, aceste edituri ştiu, de-acum, despre ce este vorba.

La eveniment a participat parte din lumea bună a literaturii române: Lucian Vasiliu, Cassian Maria Spiridon, Valeriu Stancu, Daniel Corbu, Leo Butnaru, Liviu Papuc, Liviu Apetroaie, Indira Spătaru, Marian Constadache, Sterian Vicol, Florina Zaharia, Angela Baciu, Vasile Spiridon, Ion Zubaşcu, Marian Drăghici, Ion Tomescu, Adrian Alui Gheorghe, Radu Florescu, Nicolae Sava, Angela Furtună, Ion Beldeanu, George Vulturescu,  Valentin Talpalaru, Dumitru Augustin Doman, Virgil Diaconu, Paul Aretzu; Ioan Radu Văcărescu, Dumitru Chioaru, Daniela Popa, Aida Hancer, Ioana Florea, Diana Mănăilă, Gellu Dorian, Nicolae Corlat, Lucian Alecsa, Vlad Scutelnicu, Dumitru Ţiganiuc, Dumitru Necşanu, Constantin Bojescu, Petruţ Pârvescu, Ciprian Manolache, Maria Baciu, Emanoil Marcu, Dumitru Ignat, Victor Teişanu, Vasile Iftime, Augustin Eden, Lucia Olaru Nenati şi alţii.

2008-07-10T16:00:00+03:00