MAGDA GRIGORELa fel de tineri ca secolul XXI

În perioada 1-3 iunie, la Călimăneşti, au sosit din ţară studenţii invitaţi de C.C.S. Piteşti – toţi reunindu-se de dragul de a găsi împreună calea distanţării rapide de paradoxurile şi cutumele dominante din literatura actuală. Refugiaţi într-o natură superbă, pe o vreme solară, ei au însufleţit cu respirarea lor tânără izul trecutului, sedimentat în locul ales cu încăpăţânarea de care numai timpul poate fi în stare. Însăşi vârsta lor se află la răscrucea dintre vechi şi nou, etapă la care nume cunoscute se aştern între coperte de istorii literare, în timp ce răsar, ca firul ierbii timide şi îndrăzneţe simultan, nume necunoscute deocamdată.
Studenţii au beneficiat de prezenţa personalităţii complexe a scriitorului Mircea Bârsilă – poet, critic literar, profesor universitar – ale cărui observaţii/întrebări/recomandări au îmbinat pe parcursul întrevederii toate aceste calităţi. Alături de acesta, directorul Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu Argeş, regizorul Bogdan Cioabă, a oferit posibilitatea extrapolării problemelor discutate în sfera celorlalte arte. Contactul cu litera tipărită a fost asigurat de Jean Dumitraşcu, directorul Centrului Cultural din Piteşti, care a împărţit generos reviste (la fel de generoase) tuturor celor prezenţi şi dornici de lectură. A fost un prilej şi pentru schimburile cărţilor de autor ale studenţilor, între ei, cei care au reuşit să publice până la această vârstă.

2007-06-19T16:00:00+03:00