aurel udeanu

în fiecare clipă fiecare dintre noi
suntem fără să ştim dumnezeu.
dar se întâmplă că după o eternitate
dă buzna în ochiul nostru
coapsa velină a colegei noastre de serviciu
şi ne smulge din starea
de dumnezeu.
în fiecare clipă fiecare dintre noi
suntem ce vrem şi nu vrem să fim pe acest
 pământ.
dar se întâmplă că ne întâlnim fără voia
noastră pe stradă
cu nişte sâni minusculi obraznici
de adolescentă
împungând cu capul lor aerul pe care-l
respirăm
şi scoţându-ne din identitatea
cu noi înşine.
în fiecare clipă fiecare dintre noi
suntem tot ce a existat şi va exista în acest
univers.

2006-11-17T17:00:00+02:00