…mai bine. În plin balamuc social, mă gândesc la o frumoasă vitrină din apropierea Ateneului Român: un cărucior încărcat cu păpuşi de epocă, păpuşi cu chip de porţelan, odihnind cu gura strânsă şi cu ochii mari, de un albastru deschis. Apoi, un inimaginabil magazin, un fel de cuib în adâncul inimii. Minuni lucrate manual, creaţii în exclusivitate, ca un cântec de păsări într-un copac cu licheni. Curele fine, genţi, cufere vechi, catarame, ştrasuri, fotografii sepia şi accesorii rafinate, mult îndepărtate de ceea ce numeam cândva „fondul plastic”. O plasă de linişte, o parte de istorie românească bine înrudită, în anii interbelici, cu eleganta şi legendara tradiţie a manufacturierilor francezi. Totul scufundat în apele verzi ale nostalgiei.
Graţie şi plutire într-o lume în care nu poţi intra decât prin vitrina păpuşilor strânse cu efort şi multă dragoste de către artistul, meşteşugarul, madlenian-pantofarul Dan Coma.
Poezia pantofului desenat de mână. Voluptatea alegerii materialului, a texturii şi culorii potrivite, micile imperfecţiuni care lasă loc poveştilor aduse tocmai din Toscana, despre tăbăcăriile dinapoia vieţilor noastre de acum, bolnave, invadate de încălţări „orice produs la 10 lei”.
Încolăcite într-o lumină de sidef, te fixează cu „ochii” lor accesorii aproape ireale, bine făcute, piele fină de chevroux pentru ciorapi brodaţi, adaosuri rafinate de brocart, pantofi cu bot ascuţit sau bont, poşete, pălării, toate jucându-şi perfect rolul în lumea pentru care au fost create.
Distanţa dintre noi şi epoca anilor ’20-’30 este copleşitoare. Săracă şi tot mai sinistră. În imediata apropiere a locuinţei mele, într-o mare neorânduială, se află un „magazin” de încălţăminte. „Vitrina” este înţesată de tălpi de cauciuc, curele grosolane, tocuri diforme, vârfuri strâmbe, ca într-un tablou cu feţe speriate lipite de geam. Nicio etichetă, nicio semnătură şi mai ales nicio vibraţie a sufletului de pantofar. Ce purtăm? Şi cum purtăm?
Mă gândesc la povestea magazinului de lângă Ateneu ca la o amintire străveche, cu ateliere de remaiat ciorapi de damă, sau, pierdută în vuietul vremii, la mănuşa parfumată a doamnei Elza.
Dan Coma recostruieşte o lume pe valul cu miros de piele bine tăbăcită, urmând tradiţii de familie, cu responsabilitate şi respect pentru lucrul bine făcut, încălţând celebrităţi precum Kristin Scott Thomas sau Nicole Kidman, aşteptând o fetiţă din zilele noastre să-şi comande, cu graţie stângace, prima pereche de balerini.
Mult înapoi înseamnă, fără îndoială, mai bine. Şi peste toate, dorinţa lui Dan Coma de a înfrumuseţa lumea.