Premiile Festivalului-Concurs de Poezie „Avangarda XXII”, ediţia a VIII-a Bacău, 3-4 octombrie 2008

Juriul, avându-l ca preşedinte pe criticul ieşean Alexandru Dobrescu, Nicolae Tzone, director al Editurii „Vinea”, Bucureşti, Victor Munteanu, preşedintele Fundaţiei Culturale „Georgeta şi Mircea Cancicov”, Bacău, a acordat următoarele premii:

1. Pentru poeţii consacraţi:
Premiul pentru cea mai bună carte de poezie a anului:
* Un carnaval în infern, Editura „PIM”, Iaşi, 2007, Marian Constandache, Bârlad.

2. Pentru poeţii debutanţi:
Premiul pentru cea mai bună carte de debut în poezie a anului:
* Eva nimănui, Editura „Vinea”, Bucureşti, 2008, de Ruxandra Aida Hancer, Suceava
Premiul revistei „Cafeneaua literară” pentru cea mai bună carte de debut în poezie a anului:
* Obsesii, Editura „Lumen”, Iaşi, 2008, de Livia Ciupav, Arad.

3. Premiul pentru ca mai bună revistă literară
şi de cultură a anului:
* Revista „Orizont”, Timişoara, redactor-şef Mircea Mihăieş, redactor-şef adjunct Cornel Ungureanu.
4. Pentru poeţii care nu au debutat editorial şi nu au depăşit vârsta de 35 de ani:
* Premiul I şi Premiul revistei „Ateneu”; Gabriela Ivaşcu, Topoloveni, Argeş
* Premiul al II-lea şi Premiul revistei „Argeş”: Simona Dumitrache, Caracal
* Premiul al III-lea – nu s-a acordat.

Premiile anuale ale Fundaţiei Culturale „Georgeta şi Mircea Cancicov” pentru Literatură şi Arte
Juriul Fundaţiei Culturale „Georgeta şi Mircea Cancicov”, alcătuit din Victor Munteanu, preşedinte, Pavel Ionescu şi Daniel Nicolescu, membri, a acordat următaorele premii:
* Premiul pentru cel mai bun poet al anului 2007: Gheorghe Chiţimuţ
* Premiul pentru ca mai bună soprană anului 2007: Claudia Vasilache
* Premiul pentru cea mai bună actriţă a anului 2007: Firuţa Apetrei
* Premiul pentru cel mai bun plastician al anului 2007: Costel Tănăsache

2008-11-19T16:00:00+02:00