ARMAND CĂLINESCU ŞI LUNA DE FOC A DIPLOMAŢIEI ROMÂNEŞTI
(22 august – 21 septembrie 1939)
Un complex de factori de cea mai diversă natură a avut ca efect propulsarea lui Armand Călinescu în funcţia de Preşedinte al Consiliului de Miniştri într-o conjunctură internaţională foarte complexă pentru statul român, în martie 1939 1.
Care erau, de fapt, pericolele la adresa intereselor naţionale româneşti? Revendicări teritoriale deschise afişau Ungaria şi Bulgaria, ale căror relaţii cu Axa Berlin – Roma erau în continuă ascensiune. Germania hitleristă nu avea revendicări de ordin teritorial la adresa ţării noastre, însă o apropiere de această Mare Putere totalitară, interesată de bogăţiile naturale din România, includea pericolul diminuării atributelor de suveranitate şi independenţă naţională, un punct de sprijin potenţial pentru Al Treilea Reich fiind minoritatea germană din România. Aliaţii tradiţionali ai României, Franţa şi Marea Britanie, ezitau să îşi asume angajamente clare şi categorice faţă de statul român, chiar şi după abandonarea politicii conciliatoriste. În sfârşit, dar foarte important, Uniunea Sovietică, Mare Putere care nu recunoscuse unirea Basarabiei cu România, avea (din nou) şansa de a juca un rol important pe scena politică europeană, după momentul de maximă izolare reprezentat de München (29-30 septembrie 1938), comparabil din acest punct de vedere cu perioada Războiului Crimeei (1853-1855)2.
Pe acest fundal, când dispăreau state independente de pe hartă (Cehoslovacia, Albania), politica guvernului regal român condus de Călinescu a fost una de relativ echilibru între Marile Puteri, cu o preferinţă în plus din partea şefului de Consiliu pentru Franţa şi Marea Britanie. Astfel, ţara noastră a acceptat garanţiile solemne unilaterale franco-britanice din 13 aprilie 1939, care vizau însă doar independenţa ţării, nu şi integritatea ei teritorială3,după ce, la 23 martie, încheiase un acord economic cu Germania, considerat la Bucureşti, şi nu numai, drept o cale potrivită de a cointeresa Germania în apărarea integrităţii teritoriale româneşti4.
(22 august – 21 septembrie 1939)
Un complex de factori de cea mai diversă natură a avut ca efect propulsarea lui Armand Călinescu în funcţia de Preşedinte al Consiliului de Miniştri într-o conjunctură internaţională foarte complexă pentru statul român, în martie 1939 1.
Care erau, de fapt, pericolele la adresa intereselor naţionale româneşti? Revendicări teritoriale deschise afişau Ungaria şi Bulgaria, ale căror relaţii cu Axa Berlin – Roma erau în continuă ascensiune. Germania hitleristă nu avea revendicări de ordin teritorial la adresa ţării noastre, însă o apropiere de această Mare Putere totalitară, interesată de bogăţiile naturale din România, includea pericolul diminuării atributelor de suveranitate şi independenţă naţională, un punct de sprijin potenţial pentru Al Treilea Reich fiind minoritatea germană din România. Aliaţii tradiţionali ai României, Franţa şi Marea Britanie, ezitau să îşi asume angajamente clare şi categorice faţă de statul român, chiar şi după abandonarea politicii conciliatoriste. În sfârşit, dar foarte important, Uniunea Sovietică, Mare Putere care nu recunoscuse unirea Basarabiei cu România, avea (din nou) şansa de a juca un rol important pe scena politică europeană, după momentul de maximă izolare reprezentat de München (29-30 septembrie 1938), comparabil din acest punct de vedere cu perioada Războiului Crimeei (1853-1855)2.
Pe acest fundal, când dispăreau state independente de pe hartă (Cehoslovacia, Albania), politica guvernului regal român condus de Călinescu a fost una de relativ echilibru între Marile Puteri, cu o preferinţă în plus din partea şefului de Consiliu pentru Franţa şi Marea Britanie. Astfel, ţara noastră a acceptat garanţiile solemne unilaterale franco-britanice din 13 aprilie 1939, care vizau însă doar independenţa ţării, nu şi integritatea ei teritorială3,după ce, la 23 martie, încheiase un acord economic cu Germania, considerat la Bucureşti, şi nu numai, drept o cale potrivită de a cointeresa Germania în apărarea integrităţii teritoriale româneşti4.