Primele avioane americane pe cerul României

Cei mai mulţi istorici au crezut că prima apariţie a avioanelor americane pe cerul României în Al Doilea Război Mondial a avut loc în iunie 1942. Acţiunea asupra rezervoarelor de petrol de la Ploieşti a fost un eşec prin pierderile suferite, dar demonstra forţa militară a americanilor. Multă vreme raidul a fost trecut sub tăcere pentru a acoperi greşelile de planificare.
Realitatea războiului a fost însă mult mai complexă. Uniunea Sovietică s-a bucurat de multă trecere pe lângă conducătorii Marii Britanii şi ai Statelor Unite. S-a putut achiziţiona astfel armament modern în cantităţi apreciabile. Din Anglia a sosit bombardierul “Bristol Blenheim” care a fost folosit încă din primele zile ale războiului şi de multe ori vopsit în culorile româneşti pentru a semăna panica şi confuzia. Ajutorul american a pornit cu mult înainte de iulie 1941 şi s-au livrat avioane de vânătoare şi de bombardament.
Au apărut pe cerul României aparate de tipul «Martin» B10/B12, bimotoare şi cu un echipaj format din patru-cinci oameni. A fost considerat un bombardier uşor, pentru că avea o greutate maximă de 7.439 kg şi putea să transporte cel mult 1.023 kg de bombe. Şi armamentul defensiv (trei mitraliere de 7,7 mm) pare insuficient astăzi. Cele două motoare de 775 CP fiecare îi asigurau totuşi o viteză maximă de 343 km/h la 6.000 de metri. Mulţi istorici militari îl pot considera perimat în comparaţie cu parcul aeronautic românesc.
Avioanele «Potez 63» erau tot bimotoare, dar transportau doar 400 kg bombe. Eficienţa lor în sprijinirea trupelor a fost remarcabilă în condiţiile derutei totale din aviaţia inamică. Nici «Bristol Blenheim» nu se remarca prin capacitatea de încărcare (500 kg). Armamentul defensiv se reducea doar la mitraliere uşoare (două piese). Aparatele «Bloch 210» erau atât de lente, încât nici nu mai merită să fie amintite. Locul lor era de mult într-un muzeu. Doar «Savoia Marchetti» 79 şi «Heinkel» He 111 depăşeau în performanţe avionul din înzestrarea sovieticilor, dar erau într-un număr insuficient pentru necesităţile frontului.
Un bombardier «Marius» a căzut în apropiere de localitatea Trănari (judeţul Buzău) în noaptea de 13-14 august 1941. Au fost găsite patru mitraliere în aparatul carbonizat, dar trei erau în stare de funcţionare.
Aparatul n-a putut să-şi lanseze bombele şi acestea au explodat în incendiu.
Existenţa avioanelor «Martin» demonstrează colaborarea americano-sovietică în domeniul militar cu mult înainte de agresiunea germană şi implicit o serioasă vină pentru extinderea regimului stalinist în Europa. Livrările de materiale strategice au fost îndreptate şi spre Germania şi Japonia. Banii nu au miros, dar provoacă suferinţă.

2010-05-12T16:00:00+03:00