IRINA GEORGESCUIntimitatea fractală şi încremenirea limbajului

Jean-Philippe Toussaint e un scriitor adevărat. Stilist desăvârşit, face din imagini un pretext perfect pentru a-şi întrupa limbajul. Roman spumos, cu un stil personal şi puternic, La salle de bain, în traducerea românească a Marianei Neţ, Baia, este scurt şi misterios. Publicat în 1985 la Minuit, romanul este construit după teorema pitagoreică potrivit căreia suma pătratelor catetelor este pătratul ipotenuzei, romanul se deschide brusc. Împrumutând recuzita minimalismului de apartament, Jean-Philippe Toussaint surprinde la fiecare pagină. Personajele bizare ale romanului sparg geometria euclidiană în trei laturi indecise, care sunt înseşi capitolele cărţii: Baia – Ipotenuza – Paris. M-a mirat cum poate stilul unui autor să împrumute, de la pagină la pagină, pudibonderie, falsă intenţie, tensiune şi incoerenţă. Cu toate acestea, romanul lui Jean-Philippe Toussaint – de altfel, cunoscut publicului românesc prin Să fugi! (2007) şi prin Să faci dragoste! (2002), două imperative contradictorii, două porunci din decalogul prozastic ale lui Toussaint – este geamănul stilistic al romanelor lui Jean Echenoz, deşi păstrează încă adieri lexicale din Alain Robbe-Grillet sau Michel Tournier.
Or, romanul Baia este un supratext care lasă porţi de ieşire rapide prin ironia precis înţepătoare şi prin aluziile culturale. Coordonate indecise, erosul şi viaţa sunt în raport de concurenţă. Iubirea există în limitele unei rutine, iar viaţa nu are de ce să se desfăşoare în afara spaţiului intim, saturat de obiceiuri şi de măşti sociale. Am încetat să cred în poveşti fabricate de-a gata odată cu citirea acestui mic volum. În primă instanţă, pentru că l’histoire dă peste cap orice scheme narative; apoi, structura de axiomă a romanului foloseşte un număr fix de personaje a căror singură funcţie este de a decora pasaje izolate ale cărţii. Acest truc livresc creează aproape imediat o atitudine romanescă. Orice tensiune psihologică este, în aparenţă, desfiinţată. Însă tensiunea rezidă mai ales în conflictul narativ. În consecinţă, deşi lumea creată de Toussaint pare haotică, este limpede că personajele nu cunosc legitatea situaţiilor în care sunt puse.

2009-08-20T16:00:00+03:00