Ovidiu Bufnilă este unul dintre puţinii scriitori români de S.F. care au rezistat vremurilor comuniste. Autorul care a inventat Universul Vălurit şi Codul I.C.A.N. a avut amabilitatea de a răspunde la câteva întrebări. Ovidiu Bufnilă nu este numai autor român de S.F., ci şi Consilier de Imagine şi un om cu caracter neobişnuit. Veţi găsi în Ovidiu Bufnilă nu numai un scriitor, ci şi un suflet veşnic tânăr ce nu se dă în lături de a-şi expune părerea şi de-a o susţine indiferent de consecinţe.

– Domnule Ovidiu Bufnilă, v-am invitat la această discuţie pentru a afla părerea dumneavoastră despre literatura secolului XXI, dar şi pentru a afla ce imagine trebuie să adopte un scriitor care se află la începutul evoluţiei. Din câte ştiu romanele dumneavoastră apar mai des peste graniţă decât în ţară. De ce?

– Ficţiunile mele circulă peste tot prin lume pentru că sunt curioase şi libere de orice constrângere, sunt înamorate de călătorii şi aventuri virtuale din Rusia în Australia, din USA şi Marea Britanie în Brazilia, din Italia în Danemarca şi aşa mai departe. Ficţiunile şi nu romanele. Între Ficţiune şi Literatură este o diferenţă colosală. Eu sunt interesat de ficţiune şi nu de literatură. Ficţiunile sunt nişte Obiecte Ficţionale interesante şi  miraculoase care, în cazul meu, cu puţin noroc, se armonizează cu celelalte ficţiuni ale lumii care se aventurează şi ele în alte spaţii vălurite şi văluritoare decât cel românesc.

– Care a fost debutul dumneavoastră şi ce impact a avut asupra publicului?

– Bufnilă e un neîncetat debutant vălurit, debutez cu fiecare nouă ficţiune care porneşte hai hui în lume. Este extraordinar să te vălureşti tot timpul, să nu fii sclavul unei succesiuni. Iubesc această ipostază de veşnic începător. Sincer, sunt convins că Universul e construit altfel decât îl percepem aşa că chestiunea începutului e ceva mai complexă şi ţine în cele din urmă de Ipostazele Ficţionale în care se află toate Obiectele, oricare ar fi ele, fiinţe sau ficţiuni matematice, evenimentele, procesele, relaţiile.

– Unde a ajuns literatura S.F. în prezent? Mai prezintă interes pentru public? Autorii români mai prezintă interes pentru concetăţenii lor?

– Literatura S.F. nu trebuie să ajungă nicăieri pentru că Universul pare vălurit şi atunci mişcarea, fie ea şi a literaturilor de tot felul, e, de fapt, Ipostaza Văluritoare a unor – repet – Obiecte Ficţionale care pot fi procesele, relaţiile, evenimentele. Dar, ca să fim mai aproape de ceea ce numim cu destulă gomoşenie Realitate, literatura S.F. a momentului e surprinzătoare, fermecătoare şi teribilă pentru că noua generaţie de scriitori S.F. din România şi din lume este insurgentă, eliberată de schematisme, inventivă şi pe deplin talentată şi miraculoasă.

– Numele Ovidiu Bufnilă este asociat adesea cu literatura S.F. atât în ţară, cât şi în străinătate. Care public vă este mai fidel: cel de afară sau cel din ţară?

– Orice cititor trebuie să fie fidel propriilor sale principii, valori, visuri. Dacă ficţiunile bufniliene au şansa de a fi luate în seamă cumva, atunci publicul lor trebuie să fie vălurit, nenumit, fără frontiere. În asta e un risc, dar şi un deliciu al scriitorului care trebuie să se elibereze de tirania unei relaţii euclidiene cu publicul său nenumit. Publicul vălurit şi văluritor pare mai degrabă a fi o Ipostază decât o sumă de fiinţe încântătoare sau tragice. Ipostază fiind, publicul vălurit şi văluritor are alte date, alte coordonate, e mai degrabă miracol decât judecător. Asta îmi doresc pentru ficţiunile mele imperfecte, un Public Miraculos, Enigmatic, Nenumit, Indefinit, Fermecător şi pe deplin liber în actele sale de navigaţie, asumate ca risc, fie pe vreme rea sau ca încântare pe o vreme cu soare şi cu valuri molatece şi sclipitoare.

– Cât de mult contează imaginea autorului? Dar imaginea produsului?

– Marketingul e un animal fabulos cu care e frumos să te joci de-a v-aţi ascunselea atâta vreme cât eşti convins că eşti gata-gata să devii industrie ficţională drapată cu tot tacâmul sau arsenalul după cum opera ta e fie de îngurgitat, fie de folosit în războaie imagologice subtile, crâncene şi indefinit văluritoare. Din acest punct de vede imaginea e importantă şi trebuie construită de profesionişti şi apoi lăsată magicienilor imaginii pentru a-i da o patină necesară, fermecătoare, miraculoasă.

– Aşa cum bine ştim, din păcate, literatura este mai vândută afară decât în ţară. Ca specialist în imagine, credeţi că o altă „faţă” a literaturii noastre ar pătrunde mai uşor în inima publicului din România?

– Publicul Cititor Român din toate timpurile e o Enciclopedie Miraculoasă greu şi riscant de inventariat. Publicul Cititor Român din toate timpurile e o Ipostază, o Trăire Magică. El devine din când în când obiect sau subiect de analiză literară, sociologică, metafizică. Din acest motiv, răspunsul la această întrebare se află pe de o parte în statistici, în istorii, în documente de stare civilă, în actele de marketing, în mondenitatea literaturii române şi în multe alte locaţii imagologice stranii sau miraculoase. Voi risca însă şi voi spune că nu numai scriitorii şi editurile sau publicul trebuie să rişte în Era Complexităţii, dar chiar şi ficţiunile care, cu siguranţă, deja au învăţat jocul pervers al complexităţii într-o eră în care se văluresc modelele, stilurile, curentele, vintage fiind poate unul dintre cele mai tulburătoare exemple.

– Ce sfat le-aţi da editorilor sau scriitorilor cu privire la imaginea produsului care îl pun în vânzare?

– Bufnilă nu este nici pe departe un guru sfătuitor, ci mai degrabă un războinic. ªi pentru că am o metafizică a riscului asumată voi spune doar că sunt convins că orice scriitor războinic ştie că este un timp vălurit şi văluritor al purtării armelor şi aidoma un la fel de vălurit şi văluritor timp al negocierilor şi vânzării. Dacă voi spune că vindem iluzii, o să mă bată lumea cu pietre, dar asta nu ar fi nicidecum un defect sau o silnicie a bufnilului, ci o ştire nemaipomenită şi, sper eu, demnă de prima pagină a tuturor gazetelor bănuite sau nebănuite, fictive sau non-fictive, oficiale sau neoficiale, scandaloase sau scandalizante şi aşa mai departe.

– Cum se împacă consilierul de imagine Ovidiu Bufnilă cu scriitorul?

– Nu este nici o deosebire între ipostaze, bufnilul fiind el însuşi cumva un ipostaziat al unui gând sau al unui vis sau cine ştie al unei deşertăciuni a cuiva pe care încă nu l-am găsit, nu l-am descoperit, nu l-am aflat.

– Literatura secolului XXI a rămas la fel din punct de vedere calitativ faţă de literatura secolelor trecute?

– Literatura este una singură în Lumea Visului Omenesc, vălurit şi văluritor. Ea are nenumărate şi mirifice ipostaze construite în chip magic fără a fi vreodată sub tirania Numărului. Singura Tiranie e a milioanelor de cititori văluriţi şi văluritori care ei înşişi sunt Înţelesul a ceea ce înţelegem noi prin termenul de literatură.

– Stiu că autorul Ovidiu Bufnilă nu se dă în lături de la nimic. Sunteţi un luptător şi vă susţineţi ideile indiferent dacă ceilalţi sunt sau nu de acord cu ele. Tocmai de aceea cred că  sunteţi cel mai în măsură pentru a le da un sfat celor care încep acest drum.

– Uuups! Sunt nevoit să vă dezamăgesc poate numai în dauna mea. Dar o voi face. Dacă nu aş scormoni în cele din urmă după un acord cu lumea, poate că ipostaza de luptător ar deveni complet ridicolă şi inutilă. Jocul Aparenţelor e fie meşteşug, fie artă. Eu aş vrea să primesc adeseori câte un semn de bunăvoinţă de la ceilalţi navigatori ai ficţiunii, fie ea militară, oficială, culturală, matematică sau astrologică. Bufnilă are adeseori nevoie de o îndreptare. Dar dacă e să am această unică şansă de a construi o îndreptare prin bunăvoinţa dumneavoastră, Oana, atunci voi risca spunând că încrederea în tine însuţi poate fi un timonier de nădejde.

– În final, v-aş ruga să îmi răspundeţi la o întrebare pe care aţi fi dorit să v-o pun şi nu se află aici.

– Dragă Oana Stoica-Mujea, deja m-aţi răsfăţat cu o infinitate de întrebări şi mă întreb dacă nu cumva meritam doar o întrebare banală, simplă, nepretenţioasă, dar îndeajuns pentru un veşnic vălurit debutant al ficţiunii.