|
Cafeneaua Balzac şi treptele cunoaşterii
Între două evenimente literare ale Festivalului de Poezie de la Paris (26 septembrie - 4 octombrie a.c.), rămînîndu-ne ceva timp liber, împreună cu poetele Mehri Shah Hosseini (Iran) şi Monia Boulila (Tunisia), am răspuns invitaţiei poetei franco-algeriene Fadéla Chaim - Allami de-a servi o cafea la cafeneaua Balzac. Din acest puţin timp gazda noastră a reuşit să facă un eveniment literar al nostru şi numai al nostru, întrucît a avut inspiraţia de-a propune ca fiecare dintre noi să citim poeme din cărţile noastre, ba chiar de-a comenta anumite versuri iar generozitatea de-a nu ne ascunde uimirea atunci cînd găseam puncte ,,forte“ în realizările artistice a fost la cote maxime.
Poeta Fadéla Chaim - Allami, născută în Algeria însă trăitoare de mulţi ani în Franţa, rămîne una dintre surprizele literare ale acestei ediţii a festivalului. Aflîndu-mă în grupul poeţilor care au susţinut anul acesta lecturi în mai multe centre culturale ale Parisului, am avut posibilitatea de-a fi aproape de această poetă în egală măsură misterioasă şi explozivă. Am avut ocazia de-a o urmări citindu-şi poemele şi scoţînd la iveală crezul ei artistic. Poezia scrisă de ea este izvorîtă din adîncurile fiinţei, adîncuri în care neliniştile freamătă continuu, adîncuri în care se cristalizează actul poetic al acestei femei ce nu se teme a-şi ridica fruntea şi a-şi face auzit cîntecul ei mereu purtînd infexiuni surprinzătoare.
Deşi are o activitate literară de peste 30 de ani, (ţinînd cont că la vîrsta de 13 ani a susţinut primul recital poetic iar cu această ocazie autoarea primea încurajările poetului şi omului de cultură algerian Jean Sénac, iar în 1976 poeziei Fadelei i-a fost consacrată o expoziţie murală la galeria expoziţiei fostului Hôtel de Ville, astăzi Ansamblul Naţional al capitalei algeriene ), Fadéla Chaim - Allami nu a publicat foarte multe cărţi deşi a scris în tot acest timp. Tocmai prin această parcimonie editorială poeta a reuşit să vină în faţa publicului cu o poezie unitară, cu o poezie care să nu permită ezitări de receptare şi, mai mult, cu o poezie construită riguros, răspunzînd astfel normelor existenţiale ale poetei. Dintre volumele de poezie ale autoarei amintesc Diwân du silence mugissant şi Sur ma terrasse algéroise. D’aimer, c’est un peu vivre..., editura „Lazhari Labter“, 2009.
Traducere şi prezentare
Niculina OPREA
Fadéla CHAIM-ALLAMI
Tăcerea care vuieşte I
Mi-e frică,
mi-e frică de întuneric
în noaptea profundă
şi atunci cînd se face ziuă.
Mi-e frică,
mi-e frică de întuneric
sub luna strălucitoare
şi pînă la descoperirea soarelui.
Mi-e frică,
mi-e frică de-a înainta
atunci cînd frica mă înăbuşe,
atunci cînd frica mă sugrumă.
Mi-e frică,
mi-e frică de-a vorbi
atunci cînd frica mă opreşte,
atunci cînd frica mă întemniţează.
Mi-e frică,
mi-e frică de-a plînge
atunci cînd frica mă învăluie,
atunci cînd frica mă îngroapă,
şi
mi-e frică,
mi-e frică de tăcerea care vuieşte brusc
în fiinţa mea întreagă...
Tăcerea care vuieşte II
Ma tsabarniche bi maw’oud
Innama sabri h’doud mawgoud…
Aceste cuvinte vorbind despre răbdare,
despre răbdare şi despre răbdare de oţel,
apoi despre răbdarea de faţă...
Eu sunt cântecul care va vorbi
despre tăcere, despre tăcere şi
despre tăcerea de fier împinsă
de vîrtejurile neliniştii,
neliniştea şi neliniştea prezentă...
Nimic nu va făcea ca tăcerea mea
să nu fie de oţel sau de fier ori
să fie ţesută de răbdare sau de nelinişte.
Tăcerea mea este vuiet,
precum marea nu se lasă înduplecată
asurzind de cîntecele sale sălbatice
inimile deviind...
Interludiu I
Iată că noaptea cade
peste speranţele mele deşarte în acelaşi timp
cu norul dens de-acolo,
de la marginea orizontului...
Eu privesc mîinile mele crăpate,
din cauza degerăturilor
somnul fugi şi frămîntarea din perna
de sub cap ...
Vai! Iadul este acolo, în picioare,
în anticamera anilor precum
o sabie tocită care dă savoare spaimelor, încă...
Vine somnul pentru a adormi
fără a acoperi nici un vis
dincolo de neantul care vede
frămîntarea eternităţii...
Interludiu II
Vezi tu, dimineaţa s-a trezit,
soarele s-a ridicat deasupra caselor
şi provoacă zîmbetul copiilor…
Atunci, de ce sunt eu precum un fluture
prins în ac pe caietul tău de şcolar?
Atunci, de ce sunt eu ca un copac
culcat la pămînt după trecerea furtunii?
Femeia anilor de întuneric
Precum un munte
care a uitat primăvara
vîrstnica femeie, deasupra foalelor,
se încăpăţînează fără rost
să aprindă focul –
iarna, da, este aproape
şi deasupra cenuşilor
pasărea rănită e încă ameţită, –
ea nu va mai zbura dimineaţă.
Eu deschid uşa
pentru a-mi retrăi anii, -
singură marea-mi răspunde:
lacrimile mele, norii sfîşiaţi
sunt epitaful tău ! –
vîrstnica femeie aţîtă în zadar cenuşile...
Eu sunt această inimă provocînd
timpul roşu precum macul,
eu sunt rîul sfîrşind
în albiile secate
fără amărăciune,
fără duşmănie,
fără bucurie.
Toate amărăciunile,
toate duşmăniile,
toate bucuriile
sunt astăzi
îmbrăcămintea mea de doliu
pentru viaţa de apoi
căci, de multă vreme
inima mea este deschisă
către cimitir.
Norii
Iată cerul care se răstoarnă
deasupra trecerii mele, -
trecător vremelnic asemănător
acestor nori în mişcare fără încetare
şi asemănător acestor nori denşi,
ploi, vijelii, sidef
şi distracţie neaşteptată!
Între anotimpurile care nu mă pot reţine
eu îl urmăresc pe cel care trece
pe deasupra acoperişurilor
şi caselor şi munţilor fără a mă agăţa
de stîncile înrădăcinate adînc. |
