PRIMA PAGINA Restituiri FILE DE ISTORIE
 
FILE DE ISTORIE
Scris de DRAGOS MANDESCU   
CASTRUL ROMAN DE LA ALBOTA – UN MONUMENT IGNORAT
ÎN MARGINEA PITEŞTILOR


„La nici trei staţii de autobuz distanţă de Piteşti”, aşa cum afirma, cu o uşoară urmă de invidie în glas, un coleg romanist din altă zonă a ţării, se află unul dintre cele mai importante monumente ale antichităţii romane din judeţul nostru. Ignorat pe nedrept, ba chiar, uneori, atentându-se cu bună ştiinţă la integritatea sa, castrul roman aşa-numit „de la Albota”1 (deşi de localitatea Albota îl desparte o distanţă mult mai mare decât de marginea sud-vestică a Piteştilor) zace „sigilat”, acoperit şi de uitare şi de tonele de pământ răscolite doar de lamele utilajelor agricole, aceste feroce ucigaşe de vestigii irecuperabile.
De fiecare dată când străbatem în viteza automobilului şoseaua Piteşti–Craiova, trecem impasibili la numai câţiva zeci de metri de el, fără ca nici măcar o tăbliţă de atenţionare sau o săgeată indicatoare să existe în marginea drumului... Jenant pentru o ţară care deja se vede cu pretenţii europene, iar cea mai mare ironie este aceea că ignorăm tocmai acele monumente care sunt simbolul Imperiului Roman, nimeni altul decât iniţiatorul de-acum două milenii al acestui atât de intens mediatizat „Commonwealth” european.
Să revenim, însă. Datele concrete ale problemei ar suna în modul următor: pe teritoriul comunei Albota, la numai câţiva kilometri distanţă de reşedinţa judeţului (o distanţă care poate fi făcută chiar şi la pas fără mare osteneală), în marginea şoselei Piteşti-Craiova (pe partea dreaptă în sensul de mers spre Cetatea Băniei), se află un petic de teren unde în al treilea secol al erei noastre se înălţa o tabără militară fortificată, parte integrantă din sistemul de fortificaţii de pe graniţa estică a Daciei, îndeobşte numit cu un termen convenţional modern Limes Transalutanus. Soldaţii auxiliari din armata imperială ce staţionau aici aveau, cu siguranţă, sarcina concretă de a închide eventualilor atacatori (ce veneau dinspre Câmpia Munteană) calea de acces spre interiorul provinciei, dacă aceştia s-ar fi încumetat să urmeze cursul râului Argeş. Evident, este un monument arheologic de maximă importanţă.
Alături de castrul de la Purcăreni (următorul dinspre nord în sistemul Limesului Transalutan), cel de la Albota  figurează pe lista castrelor argeşene în care nu au avut loc săpături arheologice, deşi începuturile studierii sistematice a limesului se plasează cu mai bine de un secol în urmă. Dacă în cazul castrului de la Purcăreni absenţa săpăturilor arheologice a fost dată de situaţia obiectivă din teren, castrul fiind, încă de la sfârşitul sec. al XIX-lea, în cea mai mare parte distrus de apele Râului Doamnei şi de podul construit peste acest râu, pe şoseaua ce leagă Piteştii de Câmpulung, principalul impediment invocat în obstrucţionarea cercetării arheologice a castrului de la Albota a fost foarte probabila (mai bine zis bănuita) suprapunere a vestigiilor antice de construcţiile contemporane ale Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă.  
Am mai arătat şi cu alte ocazii că lucrurile nu stau deloc aşa, ci, în realitate, castrul de la Albota „…se află plasat, probabil integru şi nevătămat de intervenţiile moderne, pe terasa din imediata vecinătate nordică a respectivei staţiuni. Planurile lui Polonic îl plasează cu certitudine pe acea terasă şi nu pe terasa pe care astăzi se înalţă staţiunea agricolă, lucru confirmat şi de observaţiile noastre pe teren. Locul este unul dominant, cu excelentă vizibilitate către est şi sud-est. Vestigiile unui şanţ sunt încă vizibile…”2.
Aşadar: avem sub picioarele noastre un monument fascinant. Ce facem cu el? Stă în puterea noastră să-l reabilităm, să-l restituim ştiinţei dar şi publicului larg şi – de ce nu? – să încercăm să-i fructificăm la maximum extrem de promiţătorul potenţial turistic în favoarea urbei noastre, modernă, cochetă şi strălucitoare ca puţine altele în România, însă văduvită de repere arheologice de o sorginte atât de veche şi de nobilă, singurele în măsură să acorde, fără parcimonie, adevărata prestanţa şi prestigiul deplin.

1 D. Tudor, Oltenia romană, ediţia a 4-a, Bucureşti, 1978, p. 258, fig. 76/3; C. Vlădescu, Armata romană în Dacia Inferior, Bucureşti, 1993, p. 122.
2 D. Măndescu, Prin cenuşa imperiului – Sectorul argeşean al Limesului Transalutan la începutul mileniului III, în „Restituiri”, anul 4, 2006, nr. 12, p. 10.

 
Prezentarea
Webdesign by CCP Ny hjemmeside