POEZII

Scris de MIRUNA VOICAN

liftul.cazi.inexistent. katia şi Vladimir aşteaptă liftul/ fumând din aceeaşi ţigară/ (aduni păpuşile cu braţele tăiate le arunci în lift becul e cald becul e cald trebuie să muşti aerul de granit să vorbeşti în somn despre pisici cu aripi roţi de cauciuc învârtindu-se în tine/ ameţeală/ rotund deschizi ochii nefiresc oamenii seamănă dimineaţa cu nişte parcuri părăsite/ eşti un parc părăsit vladimir/ o cutie de carton/unde mai multe femei îşi aranjează părul îşi taie unghiile/ totul e simplu de fapt/ fermoarul seamănă cu un fermoar hârtia e un loc umbros hârtia se deschide ca un fermoar/ aluneci şi cazi) privindu-i/ am impresia că iubirea/ e benzinăria de la marginea oraşului inexistent   tata.ferestre.început tata vorbeşte întotdeuna tare/ despre soldaţi ploi & despre mama/ i se pare că o vede fierbând ceaiul/ în flacăra aragazului ruginit/ lumea în jurul ei se topeşte/ dar ea povesteşte în continuare despre scaune rupte & ferestre mucegăite/ / brusc/ îmi simt sufletul/ ca o cameră ciudat de obscură/ a universului/ / pe stradă/ trec oameni cu umbrele mari şi mov/ mama nu e printre ei/ la fel cum tu eşti lângă mine/ şi îmi dau seama/ unele lucruri/ au doar început   aer.lumină.somn. katia priveşte totul cu ochii ei de femeie uitată. în aerul moale vladimir zace nemişcat iar trupul lui se topeşte încet în lumina caldă a lămpii. pisica se apropie de el şi adoarme pe aripile galbene rămase pe podeaua umedă.   poem bolnav săpun piele foarfecă să tai să nu rămâi departe ocean maşini cu suflete în loc de volane plămân plămân să respir să fiu muşc din vis pereţii cresc pereţii cresc înalţi acoperă cerul acoperă acoperă-mă calorifer perdea farmacie alb să stai încălţat în lumină ca în nişte papuci de casă tu eşti casa tu eşti acasa mea mă întorc pe partea cealaltă bătrâni se răsucesc în paturi supraetajate cerul e roz roţi roţi mecanisme de somn ăsta e un clişeu ăsta e un poem tâmpit spune vladimir privindu-şi peştii cum înoată prin pahar alături de el   feel de la un timp te ţin lângă mine ca pe o perfuzie cu aer şi totul în jurul meu devine alb orbitor de alb ca şi patul din colţul camerei sub care dorm oamenii singuri nu plâng nu tresar ferestrele stau deschise de fiecare dată când vreau să mor simt că am uitat ceva   running.yellow dimineaţa simt că în spatele tău/ e o uşă pe care nu o pot deschide/ la fel cum dincolo de mama/ e o fetiţă cu rochie galbenă/ care plânge când vede un paianjen în baie/ vreau să plec/ tenişii îmi cresc prin piele/ şi alerg prin tine/ ca într-un cimitir de maşini/